zablău

zablắu3 sm vz zăblău2

zablắu2 sn vz zăblău1

zablắu1 sn [At: GLOSAR Reg. / Pl: ~ắie / E: mg zabló] (Reg) 1 Sac în care se pune nutreț pentru cai, prins la oiștea căruței. 2 Instrument de prins pește.

ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod2. – Din magh. zábaló.

ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. gener. țol, pătură. – Din bg. zeblo.

ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod2. – Din magh. zabáló.

ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. gener. țol, pătură. – Din bg. zeblo.

ZABLẮU s. m. v. zăblău1.

ZĂBLẮU1, zăblắi, s. m. (Regional) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan, hojmalău. ♦ (Trans.) Om mîncăcios, nesătul. 2. (Bucov.) Cîine mare, zăvod2. Cînd au văzut-o boierul că vine, au dat drumul tuturor zăblăilor ca s-o rumpă. SBIERA, P.223. – Variantă: zablău s. m.

ZĂBLẮU2, zăblaie, s. n. Pînză de cîlți sau de păr de capră, p. ext. obiect făcut din astfel de pînză (v. țol, pătură). Griul roșu, greu la bob, curgea-n trăgători și venea la vînturătoare, iar de-aci se făcea vraf pe zăblaie curate de unde-l încărcau argații și-l duceau la magaziile boierești. SANDU-ALDEA, U. P. 100. Mai încolo, pe ziduri, stau rînduite, peste-un zăblău vărgat, arme de tot felul. ODOBESCU, S. A. 85. Nevastă c-a mea frumoasă Nu e-n sat la d-voastră! Cînd îi pomenești de furcă, Ia zăblău și se culcă. ȘEZ. XII 78.

ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare, zăvod. – Magh. zabáló.

ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. ext. țol, pătură.

zăblắu1 (vlăjgan, câine) (reg.) (ză-blău) s. m., art. zăblắul; pl. zăblắi, art. zăblắii

zăblắu2 (pânză, pătură) (înv., pop.) (ză-blău) s. n., art. zăblắul; (pături) pl. zăbláie

zăblău (vlăjgan, câine) s. m. (sil. -blău), art. zăblăul; pl. zăblăi, art. zăblăii

zăblău (pânză, pătură) s. n. (sil. -blău), art. zăblăul; (pături) pl. zăbláie

ZĂBLĂU s. V. dulău, găligan, lungan, vlăjgan, zăvod.

zăblắu (-ắi), s. m. – 1. Voinic, vlăjgan. – 2. Cîine mare, cîine de pază. Origine incertă. A fost pus în legătură cu mag. zabálló „mîncău” (Candrea; Gáldi, Dict., 185). Este var. lui zăplan, s. m. (vlăjgan), care se folosește în Munt.

zăblắu (-aíe), s. n. – Pînză, țol. Origine necunoscută. A fost pus în legătură cu ceh., slov. zábalka „înveliș” (Cihac, II, 467) sau cu mag. zabló „copaie”, la fel de improbabile.

ZĂBLẮU ~áie n. Pânză groasă de câlți sau de păr de capră, din care se confecționează diferite obiecte casnice (lăicere, țoluri, cergi etc.). /Orig. nec.

zăblău n. 1. țol de cânepă de vânturat grâne: întinde zăblaiele și bate-le cu maiele POP.; 2. cergă de cal: un zăblău vărgat OD. [Origină necunoscută].

*prelátă f., pl. e (fr. prélart și prélat, de orig. neșt.). Arm. pînză de acoperit căruțele ș. a. (numită și ceahól, polog și zablăŭ).

1) zablắŭ m. (cp. cu ung. zabló, mîncăcĭos, d. zabálni, a mînca mult. Cp. și cu zaplan, ca bădărăŭ și bădăran). Mold. Zaplan. Zăvod. – Și ză-.

2) zablắŭ n., pl. ăĭe (cp. cu ung. zabló, troacă, copaĭe). Munt. Cergă, pătură, țol: un zablăŭ vărgat (Od.). Polog, prelată, mușama de acoperit grînele saŭ altă marfă (CL. 1910, 29, și 1911, 583). Dos. (zăblăŭ). Pînză de sac.

zăblắŭ, V. zablăŭ 1 și 2.

zăblău s. v. DULĂU. GĂLIGAN. LUNGAN. VLĂJGAN. ZĂVOD.