văicărire

VĂICĂRÁ vb. I v. văicări.

VĂICĂRÍ, văicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se tângui, a se văita, a se căina. ♦ (Peior.) A manifesta o falsă desperare. [Var.: (reg.) văicărá vb. I] – Din vai.

VĂICĂRÁ vb. I v. văicări.

VĂICĂRÍ, văicăresc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se tângui, a se văita, a se căina. ♦ (Peior.) A manifesta o falsă desperare. [Var.: (reg.) văicărá vb. I] – Din vai.

VĂICĂLÍ vb. IV v. văicări.

VĂICĂRÁ vb. I v. văicări.

VĂICĂRÍ, văicăresc, vb. IV. Refl. (Și în forma văicăra) A se jeli, a se plînge (cu voce tare); a se tîngui, a se văita, a se lamenta. Birjarul mă căuta pe sub trăsură și se văicărea. GALACTION, O. I 108. Ar fi plîns, s-ar fi văicărit, să adune mahalaua la poartă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 185. Începe a se văicăra și a zice: – Vai de mine, moșnege! da ce foc mi-ai adus la casă? CREANGĂ, P. 84. ◊ Fig. Vîntul gemea ca un nebun, copacii din pădure se văicărau, pietrele țipau, Vreascurile țiuiau. CREANGĂ, P. 240. ◊ Intranz. (Rar) Atunci turcii-nțelegeau, Rău prin casă văicărau. TEODORESCU, P. P. 561. ♦ (Peiorativ) A manifesta o falsă desperare. – Variante: văicărá, văicărez și văicăr (SEVASTOS, C. 158), vb. I, văicălí (POPESCU, B. IV 87) vb. IV.

văicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se văicăréște, imperf. 3 sg. se văicăreá; conj. prez. 3 să se văicăreáscă

văicărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văicărésc, imperf. 3 sg. văicăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. văicăreáscă

VĂICĂRÍ vb. v. văita.

A SE VĂICĂRÍ mă ~ésc intranz. A-și exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigăte; a scoate vaiete; a se tângui; a se văita; a se lamenta. /Din vai

văicărí v. a se văieta: călugărițele se văicărau de focul ce le ajunsese ISP. [Tras din vai printr’un intermediar vaicăr, analog lui vaier].

văĭcărésc (mă) v. refl. (d. vaĭ; bg. vaĭkam). Iron. Mă vait plicticos și ridicul: Jidanu se văĭcărea că-ĭ zburase gîștele.

VĂICĂRI vb. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a se plînge, a se tîngui, a se văita, (pop.) a se aoli, a se mișeii, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.)

văicări, văicăresc v. r. (pop.) 1. a se tângui, a se văita 2. (peior.) a manifesta o falsă disperare