văcărie

VĂCĂRÍE1, văcării, s. f. 1. Cireadă de vaci. 2. Loc îngrădit și amenajat pentru adăpostirea vacilor. – Vacă + suf. -ărie.

VĂCĂRÍE2, văcării, s. f. Meseria de văcar. – Văcar + suf. -ie.

VĂCĂRÍE1, văcării, s. f. 1. Cireadă de vaci. 2. Loc îngrădit și amenajat pentru adăpostirea vacilor. – Vacă + suf. -ărie.

VĂCĂRÍE2, văcării, s. f. Meseria de văcar. – Văcar + suf. -ie.

VĂCĂRÍE, văcării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Cireadă de vaci. Văcăria lui păștea în suhaturi. GALACTION, O. I 51. ♦ Loc îngrădit pentru vite; ocol, staul. Sub privirile iscoditoare ale lunii pline, ce-și cumpănea, in miez de noapte, mersu-i înalt deasupra văcăriei. HOGAȘ, M. N. 109. 2. Meseria de văcar. Ia ciomagul lui de văcărie, căci era văcar. ȘEZ. I 264.

văcăríe s. f., art. văcăría, g.-d. art. văcăríei; pl. văcăríi, art. văcăríile

văcăríe (cireadă, meserie) s. f., art. văcăría, g.-d. art. văcăríei; (cirezi) pl. văcăríi, art. văcăríile

VĂCĂRÍE ~i f. 1) Ocupație de văcar. 2) Loc unde se țin vacile. /vacă + suf. ~ărie

văcăríe f. Ocupațiunea de văcar. Crescătorie (stabiliment) de vacĭ, tamazlîc. Ĭal. Cireadă de vacĭ: cînd să vie văcăria, se pun la pîndă (Șez. 36, 26).