vâslă

VẤSLĂ¹, vâsle, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se conduce o ambarcație, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține vâslașul; ramă, lopată. – Din sl. veslo.

VẤSLĂ², vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță-de-vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.

VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcațiune. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, sb. vesliti.

VẤSLĂ¹, vâsle, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se conduce o ambarcație, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține vâslașul; ramă, lopată. – Din sl. veslo.

VẤSLĂ², vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță de vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.

VÂSLÍ, vâslesc, vb. IV. Intranz. A mânui vâslele¹ în apă, făcând să înainteze o ambarcație. – Din vâslă¹. Cf. bg. veslja, scr. vesliti.

VẤSLĂ¹, vâsle, s. f. Unealtă de lemn cu care se conduce o ambarcație, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține vâslașul; ramă, lopată. – Din sl. veslo.

VÎNSLÍ vb. IV v. vîsli.

VÎRSLÍ vb. IV v. vîsli.

VÎSLÁ vb. I v. vîsli.

VÎ́SLĂ¹, vîsle, s. f. Unealtă de lemn cu care se pune în mișcare și se conduce o ambarcație, avînd o parte mai lată care lovește apa și o coadă lungă de care ține vîslașul; lopată, ramă, băbaică. Stătea nemișcată, cu vîsla în mînă să cîrmuiască barca. DUMITRIU, N. 289. Vîslașul... trăgea din răsputeri la vîsle ca să ajungă. ISPIRESCU, L. 237. Vreme nu pierdea, Cu vîsla vîslea. TEODORESCU, P. P. 650.

VÎ́SLĂ², vîsle, s. f. (Regional) 1. Coardă de viță de vie cu cîțiva ciorchini lăsați neculeși, care se pot astfel păstra pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice cît poate cuprinde secerătorul cu mîna.

VÎSLÍ, vîslesc, vb. IV. Intranz. A mînui vîslele în apă, fâcînd să înainteze o ambarcație. Zaharia cufundă lopata în apă, vîsli și se îndreptă spre moară. SADOVEANU, O. II 57. Făt-Fnmios se sui în luntre și vîslind ajunse pînă la scările... palatului. EMINESCU, N. 6. ◊ (Subiectul indică ambarcația) Se zărea plutind, Cu lopețile vîslind... Un caic mare, bogat. ALECSANDRI, P. P. 124. ◊ (Rar, cu subiectul «vîslă») Vîsla că vîslea, Caicul pleca. TEODORESCU, P. P. 649. ◊ (Poetic) Pasărea vîslea mai departe, mărită clipă de clipă, cu aripile albe ușor încovoiate. CAMIL PETRESCU, N. 94. ◊ Tranz. (Rar; complementul indică apa în care se plutește) Și mai știe să înoate Vîslind Dunărea din coate. ALECSANDRI, P. P. 292. ◊ Tranz. Fig. (Prin analogie cu mișcarea vîslei) Sus pe tavan se suia, Unde Tănislav dormea, Vîntul barba că-i vîslea. PĂSCULESCU, I. P. 245. – Variante: vîslá (ALECSANDRI, P. P. 136) vb. I, vînsli (RETEGANUL, P. III 5), vîrsli (GORJAN, H. IV 98) vb. IV.

vấslă s. f., g.-d. art. vấslei; pl. vấsle

vâslí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 să vâsleáscă

vâslă (unealtă, coardă de viță) s. f., g.-d. art. vâslei; pl. vâsle

vâslí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâslésc, imperf. 3 sg. vâsleá; conj. prez. 3 sg. și pl. vâsleáscă

VÂSLĂ s. v. lopată, mănunchi.

VÂSLĂ s. lopată, ramă, (reg.) babaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. și Ban.) șuflă. (Ambarcație cu ~e.)

VÂSLÍ vb. a lopăta, (rar) a canota, a rama, (reg.) a luntri. (A ~ pe lac.)

vîslă (-le), s. f. – 1. Pală. – 2. Lopată, ramă. – 3. Șirag de fructe, de struguri. Sl. veslo (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 451; Conev 81), cf. bg., slov. veslo. – Der. vîsli, vb. (a mînui vîslele în apă); vîslaș (var. înv. vîslariu), s. m. (persoană care vîslește), cf. sb. veslar; vîslit, s. n. (lopătat, modalitate sportivă de a vîsli).

VÂSLĂ ~e f. Unealtă de lemn, constând dintr-o coadă lungă cu o terminație plată, folosită pentru a conduce o ambarcație; lopată. [G.-D. vâslei] /<sl. veslo

A VÂSLÍ ~ésc intranz. A trage la vâsle (făcând să înainteze o ambarcație); a lopăta /Din vâslă

văslă f. lopată de mânat o corabie. [Slav. VESLO].

văslì v. a mâna corabia cu vâsle.

vî́nslă, vînslésc, vînsléz, V. vîsl-.

2) vî́slă f., pl. e (bg. vislo, svislo și sveslo). Munt. Clădărie.

1) vî́slă f., pl. e (vsl. bg. sîrb. veslo). Ramă, lopată de mînat luntrea. Dun. Opacină, lopată maĭ scurtă și maĭ lată cu care pescaru, șezînd la coada uneĭ luntri micĭ (oranițe ș. a.), ține cîrma cînd trage altu la lopețĭ, ĭar cînd e singur, se servește de ĭa și la mînat, și la cîrmit în acelașĭ timp. Mare lopată de băgat și de scos pînea din cuptor. Căuș mare. – Vechĭ vî́nslă.

vîslésc v. tr. (d. vîslă 1 saŭ ceh. sîrb. veslati, a vîsli). Trag la lopețĭ, mișc vîslele ca să înainteze luntrea. – Vechĭ vînslesc și vînslez.

vîslă s. v. LOPATĂ. MĂNUNCHI.

VÎSLĂ s. lopată, ramă, (reg.) babaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. și Ban.) șuflă. (Ambarcație cu ~e.)

VÎSLI vb. a lopăta, (rar) a canota, a rama, (reg.) a luntri. (A ~ pe lac.)

a da la vâsle expr. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.

vâslă, vâsle s. f. 1. mână. 2. ureche clăpăugă.