vâlced

VÂLCÉD, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

VẤLCED, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.

VÎ́LCED, -Ă, vîlcezi, -de, adj. (Regional) Vînăt, înnegrit în urma unei lovituri; (despre oameni) livid.

vấlced (reg.) adj. m., pl. vấlcezi; f. vấlcedă, pl. vấlcede

vâlced adj. m., pl. vâlcezi; f. sg. vâlcedă, pl. vâlcede

VÂLCED adj. v. învinețit, vânăt.

vîlcéd (-dă), adj. – Vînăt, livid. Origine incertă. Poate în loc de vînced < lat. vincĭdus, cf. vincĕre „a înmuia, a îmblînzi” și it. vincido „înmuiat” (Scriban). Totuși, pare preferabil să se pornească de la mîrced „vînăt”, ale cărui der. apar și cu forma mîlce-. Legătura cu mag. vércsik „vînătaie” (Cihac 538), nu se impune. – Der. vîlcezi, vb. (a se învineți, a se strica). În Bucov.

vâlced a. vânăt de lovituri. [Origină necunoscută].

vî́lced, -ă adj. (cp. cu it. vincido, moale. V. mîrced, gîlfed). Est. (rev. I. Crg. 7, 154). Călîŭ, cam umed, nu destul de uscat, vorbind de lemnele de foc (în Nț. mîlced). Serbia ș. a. Vînăt, stricat. – Și crînced (Ĭașĭ, Meh.): lemne crîncede. V. jilav.

vîlced adj. v. ÎNVINEȚIT. VÎNĂT.