vâj

VÂJ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vânt, de curgerea năvalnică a unei ape, de mișcarea unui corp care străbate cu viteză un spațiu etc. – Onomatopee.

VÂJ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vânt, de curgerea năvalnică a unei ape, de mișcarea unui corp care străbate cu viteză un spațiu etc. – Onomatopee.

VÎJ¹ interj. (Adesea repetat sau cu prelungirea consoanei finale) Onomatopee care redă zgomotul produs de suflarea vijelioasă a vîntuiui, de curgerea năvalnică a unei ape sau de mișcarea unui corp care taie aerul cu viteză. Vîj, vîj prin păiuș, Țanc, țanc prin copaci. (Coasa). ȘEZ. IV 84.

VÎJ², vîji, s. m. (Regional) Om bătrîn; moșneag, ghiuj. Fost-au vîji și babe-n sat, Pre aceia să-i fi luat. MARIAN, Î. 281. A dat de un vîj bătrîn, dar bătrîn nu glumă, alb la păr și la barbă ca o oaie bălaie. RETEGANUL, P. V 36.

VÂJ¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vâjâitul vântului, de curgerea năvalnică a unei ape sau de mișcarea unui corp care străbate cu viteză aerul. – Onomatopee.

VÂJ², vâji, s. m. (Reg.) Om bătrân, moșneag, ghiuj. – Ucr. viži.

vâj / vâj-vâj interj.

vâj-vâj v. vâj

vâj/vâj, vâj interj.

VÂJ s. v. bătrân, moș, moșneag.

vîj interj. – Imită șuierătura vîntului. Creație expresivă, cf. bîz, fîș etc. – Der. vîjii (var. vîjîi și der. săi), vb. (a șuiera, a urla; a trosni; a vibra; a țiui); vîjîială (var. vîjîitură), s. f. (șuierat, urlat); vîjîitor, adj. (care vîjîie, țiuie); vîjîitoare, s. f. (zbîrnîitoare, țiuitoare; Arg., cravată); vîjoi, s. n. (șuvoi), în Trans.; vîjîit, s. n. (vîjîire, țiuit). – Cf. vijelie.

VÂJ interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de vânt, de curgerea năvalnică a unui lichid, de un corp care străbate cu viteză aerul). /Onomat.

vâj! int. ce imită sunetul valurilor sau al vântului în mișcare. [Onomatopee].

vâj a. Tr. bătrân. [Cf. ghiuj].

ghĭuj m. (cp. cu alb. ghĭuș, bunic). Iron. Ghijoĭ, bătrîn hodorogit. – Și ghĭoj, ghijoĭ și ghijog. În Trans. vîj (Rebr. 2, 90) și vîjoĭ.

2) vîj interj. care arată huĭetu unuĭ vînt puternic pintre trestiĭ, ranurĭ, frînghiĭ de corabie ș. a. V. vîjîĭ.

1) vîj m. V. ghĭuj.

vîj s. v. BĂTRÎN. MOȘ. MOȘNEAG.

vâj, vâji, s.m. – (reg.) Bătrân, moș, moșneag. – Cf. ghiuj (cf. alb. gjysh „bunic”) (Scriban, Șăineanu, MDA).

vâj, s.m. – Bătrân, moș, moșneag. (Nu are echivalent feminin). – Cf. ghiuj (cf. alb. gjysh) (MDA).

VÎJ subst. « bătrîn » în Năsăud (com. Cristurean). 1. (Paș). 2. Vîjeu (ib.). 3. Cf. și Vij.

vâj, vâjuri s. n. 1. grabă, goană; viteză. 2. petrecere, chef, beție. 3. plimbare; călătorie de agrement.