vrunul

VREÚNUL, -UNA, vreunii, -le, pron. nehot. Un oarecare, cineva, oarecine; (înaintea unui atribut partitiv introdus prin prep. «de», «din», «dintre», «între» etc.) careva. Vreunul mai țanțoș începe o chiuitură. REBREANU, I. 12. Dacă e vreunul ce simte-ntre voi, Vie a combate și-a muri cu noi. BOLINTINEANU, O. 10.

!vreúnul (vre-u-) pr. m., g.-d. vreúnuia, pl. vreúnii; f. vreúna, g.-d. vreúneia, pl. vreúnele; g.-d. pl. m. și f. vreúnora

vreúnul pr. m. (sil. vreu- [pron. vriu-]/în tempo lent vre-u-), g.-d. vreúnuia, pl. vreúnii; f. sg. vreúna, g.-d. vreúneia, pl. vreúnele; g.-d. pl. m. și f. vreúnora

vrúnul (= vreunul) pron. nehot. (f. vruna)

VREÚNUL pron. careva, cineva, oarecare, unul, (pop.) cinevașilea, (înv. și reg.) oarecine, oareșicine, (înv.) cinevași, neștine. (E ~ care a întârziat?)

VREUNUL pron. careva, cineva, oarecare, unul, (pop.) cinevașilea, (înv. și reg.) oarecine, oareșicine, (înv.) cinevași, neștine. (E ~ care a întîrziat?)