vrajbă

VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Dușmănie, ură, vrăjmășie, dezbinare, zâzanie; ceartă. – Din sl. vražĭda.

VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Dușmănie, ură, vrăjmășie, dezbinare, zâzanie; ceartă. – Din sl. vražĩda.

VRÁJBĂ, vrajbe, s. f. Ceartă, neînțelegere, dușmănie, dezbinare. V. vrăjmășie. Tocmai cînd se mai potoli vrajba, sosi și Pavel Tunsu cu o mutră jalnică de parc-ar fi venit de la un mort. REBREANU, R. II 41. Cele răle să se spele, cele bune să s-adune; vrajba dintre noi să piară și neghina din ogoară. CREANGĂ, A. 60. Să vedeți voi certe, Lupte, vrajbe-ntre boieri, Pentru scaun și averi! ALECSANDRI, P. II 107. ◊ Expr. A băga vrajbă v. băga (II 3). – Pl. și: vrăjbi. – Variantă: vrájmă (ISPIRESCU, U. 2) s. f.

VRÁJMĂ s. f. v. vrajbă.

vrájbă s. f., g.-d. art. vrájbei; pl. vrájbe

vrájbă s. f., g.-d. art. vrájbei; pl. vrájbe

VRÁJBĂ s. 1. v. neînțelegere. 2. v. dușmănie.

Vrajbă ≠ prietenie

vrájbă (-ắjbi), s. f. – Discordie, dușmănie, ură, conflict, gîlceavă. – Var. vrajmă. Sl. vražĭda (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 464; Tiktin; Conev 99), pentru schimbul de suf., cf. ceh. vražba, pol. wrožba. – Der. (în)vrăjbi, vb. (a dușmăni); (în)vrăjbitor, adj. (instigator, ațîțător); vrăjbie, s. f. (discordie; răzbunare), înv.; vrăjmaș, s. m. (dușman; adj., ostil), de la var. (după Tiktin, în loc de *vrăjbnaș; după Candrea, în loc de *vrajbăn < sl. vražĭdĭbĭnŭ); vrăjmășesc, adj. (ostil); vrăjmășește, adv. (dușmănește, cu ostilitate); vrăjmăși (var. învrăjmăși, înv. vrăjmășui), vb. (a dușmăni, a face gîlceavă); vrăjmășie, s. f. (dușmănie).

VRÁJBĂ ~e f. Atitudine dușmănoasă; vrăjmășie; ură; ostilitate; dușmănie. *A fi în ~ cu cineva a fi în relații rele cu cineva; a fi certat cu cineva. A semăna (sau a băga) ~ a răspândi dușmănie. [G.-D. vrajbei] /<sl. vražida

vrájmă, vrájme, s.f. (înv. și reg.) V. vrajbă.

vrajbă f. desbinare: vrajba dintre noi să piară CR. [Slav. VRAJIBA, inimiciție].

vrajmă f. vrajbă (ISP.). [Variantă fonetică paralelă cu vrajbă].

vrájbă f., pl. e și vrăjbĭ (vsl. vražĭda, dușmănie, confundat cu vražĭba, magie, vrajă; ceh. vražba, ură mortală. V. vrăjmaș). Dușmănie, dezbinare, rivalitate; era mare vrajbă între eĭ. – În Munt. vest și vrajmă (Isp. 2, 66).

VRAJBĂ s. 1. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gîlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, zîzanie, (înv. și pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ continuă dintre două persoane.) 2. animozitate, discordie, dușmănie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrăjmășie, zîzanie, (livr.) inimiciție, (înv. și pop.) price, (pop. și fam.) dihonie, (pop.) pică, (înv. și reg.) ceartă, pizmă, pizmuire, scîrbă, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandală, sfadă, urîciune, vrăjbie, (latinism înv.) rancoare. (Ce e ~ asta neîmblînzită între voi?)

a semăna vrajbă / zâzanie expr. a învrăjbi.