volnicire

VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic.

VOLNICÍ, volnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3.Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic.

VOLNICÍ, voinicesc, vb. IV. (Învechit) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. Ia seama, fătul meu, că de le-i volnici [patimile], ai să-ți vezi supușii pe unii în desfătări, iar pe alții în ahtieri. DELAVRANCEA, S. 87. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. Cine ție ți-a poruncit Și ție ți-a volnicit Să ții calea domnilor. MAT. FOLK. 64. 3. Refl. A se strădui, a-și da silința. Să volnicește dohtorul, numai de a întîmpina furia cea nesuferitoare. PISCUPESCU, O. 239.

volnicí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 să volniceáscă

volnicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. volniceáscă

VOLNICÍ vb. v. accepta, admite, canoni, căzni, chinui, concepe, dezrobi, elibera, emancipa, forța, frământa, îngădui, libera, munci, necăji, osteni, permite, răbda, salva, scăpa, scoate, sforța, sili, strădui, suferi, suporta, tolera, trudi, zbate, zbuciuma.

A VOLNICÍ ~ésc tranz. înv. A face să fie în drept de a realiza ceva; a învesti cu drepturi; a împuternici. /Din volnic

volnicésc v. tr. Vechĭ. Prefac în volnic, liberez. V. refl. Capăt permisiune. Îmĭ permit: omu să nu se prea volnicească!

volnici vb. v. ACCEPTA. ADMITE. CANONI. CĂZNI. CHINUI. CONCEPE. DEZROBI. ELIBERA. EMANCIPA. FORȚA. FRĂMÎNTA. ÎNGĂDUI. LIBERA. MUNCI. NECĂJI. OSTENI. PERMITE. RĂBDA. SALVA. SCĂPA. SCOATE. SFORȚA. SILI. STRĂDUI. SUFERI. SUPORTA. TOLERA. TRUDI. ZBATE. ZBUCIUMA.