vigilență

VIGILÉNȚĂ s. f. Atitudine de observare atentă și susținută, de supraveghere continuă a ceea ce se întâmplă în jurul său (pentru a preveni, a descoperi sau a combate acțiuni reprobabile, ostile, dușmănoase). – După fr. vigilance, lat. vigilantia.

VIGILÉNȚĂ, vigilențe, s. f. Atitudine de observare atentă și susținută, de supraveghere continuă a ceea ce se întâmplă în jurul său (pentru a preveni, a descoperi sau a combate acțiuni reprobabile, ostile, dușmănoase). – După fr. vigilance, lat. vigilantia.

VIGILÉNȚĂ s. f. Comportare plină de grijă, de atenție, de conștiinciozitate. Am păstrat prietenia mea față de ei cu o vigilență adevărat sacerdotală. GALACTION, O. I 18. ♦ Atitudine de observare atentă a mișcărilor din jurul său, în scopul de a preveni sau a descoperi acțiuni neprielnice, ostile, dușmănoase. Vigilența revoluționară este de neconceput fără sprijinul activ al maselor, fără participarea de zi cu zi a milioanelor de muncitori, țărani muncitori și intelectuali la îndeplinirea efectivă a funcțiilor statului de democrație populară. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 423. Ordinea nu depinde de mulțimea paznicilor, ci de vigilența lor. REBREANU, R. II 21.

vigilénță s. f., g.-d. art. vigilénței

vigilénță s. f., g.-d. art. vigilénței; pl. vigilénțe

VIGILÉNȚĂ s. atenție, grijă. (Manifestă multă ~.)

VIGILÉNȚĂ s.f. 1. Atenție încordată și susținută; atitudine de deosebită băgare de seamă. 2. Calitate politică care constă în a veghea, a recunoaște cu pricepere dușmanul de clasă sub orice formă s-ar ascunde și a-l face inofensiv. [Cf. fr. vigilance, lat. vigilantia].

VIGILÉNȚĂ s. f. atenție încordată și susținută; atitudine de deosebită băgare de seamă; supraveghere activă. (< fr. vigilance, lat. vigilantia)

VIGILÉNȚĂ ~e f. 1) Atenție sporită și permanentă. 2) Supraveghere atentă și conștiincioasă a intereselor publice și de stat. [G.-D. vigilenței] /<fr. vigilance, lat. vigilantia

VIGILENȚĂ s. atenție, grijă. (Manifestă multă ~.)