viețuire

VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. ♦ A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi ia un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

VIEȚUÍRE, viețuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. – V. viețui.

VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi la un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.

VIEȚUÍRE, viețuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. – V. viețui.

VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A se afla în viață, a fi viu; a exista, a trăi. Este sigur că a lui soție, Cît va viețui, Are să respecte a sa datorie. BOLINTINEANU, O. 50. Mulți ani să viețuiești, măria-ta. ALECSANDRI, T. II 158. ♦ A se întreține, a-și procura mijloacele necesare traiului. Stau în cîmp ți mă gîndesc Cu ce o să viețuiesc? N-am lețcaie în chimir. ALECSANDRI, P. P. 228. 2. A ședea, a locui, a trăi într-un anumit loc. Prin partea locului unde viețuia el, mai toți oamenii purtau gușă sub bărbie. STANCU, D. 43. Aicea viețuia ursita lui, pe care au fost răpit-o un zmeu. SBIERA, P. 94. 3. A-și duce viața într-un anumit fel. Feciorii or trăi-n lume cum voi ați viețuit. EMINESCU, O. I 61. Olga viețuia foarte retrasă. NEGRUZZI, S. I 44. Doina cînt, doina șoptesc, Tot cu doina viețuiesc! ALECSANDRI, P. P. 224. 4. A trăi laolaltă, în același loc cu cineva; a conviețui. Umblu veselă și cînt Că mi-a dat badea cuvînt C-amîndoi vom viețui Cîte zile sînt și-or fi. CORBEA, A. 72. Îi murise bărbatul după un an de viețuit împreună. CĂLINESCU, E. O. II 193. Zece ani au vietuit ei în căsătorie. ISPIRESCU, E. 133.

VIEȚUÍRE, viețuiri, s. f. Faptul de a viețui; existență, trai, mod de a trăi. Mulți nu pot să dispună de timpul lor, fiind acel timp ocupat cu... cîștigarea mijloacelor de viețuire. ALECSANDRI, S. 64. Ploile ce nu încetau făceau monotonă viețuirea la T. Ocnilor. NEGRUZZI, S. I După întîmplările viețuirii pacinice sau tulburate noroadele și-au mărit nevoile, și-au sporit gîndurile, și-au dezvoltat limba lor. RUSSO, O. 66. Simpla viețuire Eu știu să o prețuiesc. ALEXANDRESCU, M. 223.

viețuí (a ~) (înv., pop.) (vie-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 să viețuiáscă

viețuíre (înv., pop.) (vie-) s. f., g.-d. art. viețuírii; pl. viețuíri

viețuí vb. (sil. vie-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. viețuiáscă

viețuíre s. f. (sil. vie-), g.-d. art. viețuírii; pl. viețuíri

VIEȚUÍ vb. 1. v. trăi. 2. a exista, a fi, a trăi, (rar) a ființa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cât ~, omul învață.) 3. v. duce. 4. v. coabita. 5. a trăi, (rar) a mișca. (Nu mai ~!) 6. a trăi, a se ține. (~ de azi pe mâine.)

VIEȚUÍRE s. v. trai.

VIEȚUÍRE s. v. existență, trai, viață, zile.

A viețui ≠ a muri

A VIEȚUÍ ~iésc intranz. (despre ființe) 1) A se afla în viață; a fi viu; a trăi; a exista. 2) A fi stabilit într-un anumit loc; a locui. [Sil. vie-] /viață + suf. ~ui

viețuì v. a trăi. [V. vieață].

vĭețuĭésc (vechĭ vie-) v. intr. (d. vĭață). Maĭ rar. Trăĭesc.

VIEȚUI vb. 1. a trăi, (pop.) a hălădui, a sălășlui, (reg.) a lăbădui, a sălăși, (Olt.) a sufleți, (înv.) a custa, a locui, a sălășui, a via. (Au ~ fericiți pe aceste meleaguri.) 2. a exista, a fi, a trăi, (rar) a ființa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cît ~, omul învață.) 3. a o duce, a trăi. (Cum ~?) 4. (JUR.) a coabita, a conviețui, a trăi. (Au ~ timp de doi ani ca soț și soție.) 5. a trăi, (rar) a mișca. (Nu mai ~!) 6. a trăi, a se ține. (~ de azi pe mîine.)

viețuire s. v. EXISTENȚĂ. TRAI. VIAȚĂ. ZILE.

VIEȚUIRE s. trai, viață, (pop.) sălășluire, (înv.) sălășluință. (~ lui îndelungată pe aceste locuri.)