vacanție

VACÁNȚĂ, vacanțe, s. f. 1. Perioadă de odihnă acordată elevilor și studenților pe o anumită perioadă. ♦ Concediu de odihnă (acordat unui salariat). 2. Interval de timp în care o instituție, un organ reprezentativ etc. își încetează activitatea. ♦ Interval de timp în care un post, o funcție, o demnitate etc. rămân vacante. [Var.: (înv.) vacánție s. f.] – Din fr. vacance, it. vacanza.

VACÁNȚIE s. f. v. vacanță.

VACÁNȚĂ, vacanțe, s. f. 1. Perioadă de odihnă acordată elevilor și studenților la sfârșitul unui trimestru, semestru sau an de școală ori de studii. ♦ Concediu (acordat unui salariat). 2. Interval de timp în care o instituție, un organ reprezentativ etc. își încetează activitatea. ♦ Interval de timp în care un post, o funcție, o demnitate etc. rămân vacante. [Var.: (înv.) vacánție s. f.] – Din fr. vacance, it. vacanza.

VACÁNȚIE, vacanții, s. f. V. vacanță.

VACÁNȚĂ, vacanțe, s. f. 1. Repaus acordat elevilor și studenților, pe un anumit interval (în timpul verii sau al iernii). Au terminat anul școlar, sînt în vacanță și au venit în parc să se joace. STANCU, U.R.S.S. 148. A urmat eliminarea pe o lună în care s-a socotit și vacanța. I. BOTEZ, ȘC. 53. ♦ Concediu. Mă gîndesc că dacă tu i-ai putea convinge pe ei, ne-am lua și noi o mică vacanță. BARANGA, I. 183. 2. Interval de timp în care un post, o funcție, o demnitate etc. rămîn vacante. Trecînd prin Constantinopol, cînd fu ultima vacanță de patriarh, m-am dus la patriarhie. GALACTION, O. I 90. Pot folosi [revoluția] măcar ca să provoace o vacanță a tronului, din care ar putea să folosească numai ei. CAMIL PETRESCU, O. II 230. – Variantă: (învechit) vacánție (CREANGĂ, O. A. 84, ALECSANDRI, S. 146, KOGĂLNICEANU, S. 41) s. f.

VACÁNȚIE s. f. v. vacanță.

vacánță s. f., g.-d. art. vacánței; pl. vacánțe

vacánță s. f., g.-d. art. vacánței; pl. vacánțe

VACÁNȚĂ s. I. 1. (Transilv. și Maram.) săbășag. (Elevii sunt în ~.) II. 1. v. concediu. 2. v. lacună.

VACÁNȚĂ s.f. 1. Situație în care se găsește un loc, o funcție etc. care nu este ocupată de nimeni; starea a ceea ce este vacant. 2. Timp de odihnă acordat elevilor și studenților pe un anumit interval. 3. Concediu de odihnă. [< fr. vaccance, it. vacanza].

VACÁNȚĂ s. f. 1. interval de timp în care o instituție, un organ reprezentativ își încetează activitatea. ◊ timpul în care un post, o funcție etc. rămân neocupate. 2. timp de odihnă acordat elevilor și studenților pe o anumită perioadă. ◊ concediu de odihnă. 3. (fiz.) nod al unei rețele cristaline din care lipsește atomul, ionul sau molecula respectivă. (< fr. vaccance, it. vacanza)

vacanță f. 1. timpul cât un loc nu e ocupat: vacanța unei catedre; 2. timp când școalele și tribunalele nu funcționează.

*vacánță f., pl. e (d. vacant; fr. vacance). Starea loculuĭ vacant. Loc vacant: a fost numit la vacanța ivită. Timp cînd școalele, tribunalele ș. a. staŭ închise p. odihnă. (Și la pl.: eleviĭ îs în vacanțe). – Și vacánție (rus. vakánciĭa).

VACANȚĂ s. 1. (Transilv. și Maram.) săbășag. (Elevii sînt în ~.) 2. concediu. (Unde pleci in ~ ?) 3. (FIZ.) lacună. (~ a unei rețele cristaline.)

vacanță, vacanțe s. f. (intl.) perioadă de detenție.