vânări

VÂNÁRE, vânări, s. f. (Rar) Faptul de a vâna; vânătoare. – V. vâna.

VÂNÁRE, vânări, s. f. (Rar) Faptul de a vâna; vânătoare. – V. vâna.

VÎNÁRE, vînări, s. f. (Rar) Faptul de a vîna; vînătoare; pescuit. Vînarea sub gheață cu ostrețe... se practică mult pe Olt. ANTIPA, P. 174.

VÎNẮRI s. f. pl. Șireturi, legături cu care se leagă opincile și cioarecii; nojițe. Femeile au cioareci de vară și de iarnă, pînă din sus de genunchi. Îi leagă cu legături făcute din pâr de capră, numite vînări. PAMFILE, I. C. 369. I se dezlegase vînările de la opincă și călcase pe ele. SANDU-ALDEA, U. P. 75.

vânáre s. f., g.-d. art. vânắrii; pl. vânắri

vânáre s. f., g.-d. art. vânării; pl. vânări

CUREAUA VÂNĂRII s. v. bucar, curar, vânar.

VÂNÁRE s. v. vânat.

VÂNÁRE s. v. vânat, vânătoare.

vînáre f. Acțiunea de a vîna. Ps. S. (vîrare). Vînat (acțiune și animal).

cureaua vînării s. v. BUCAR. CURAR. VÎNAR.

vînare s. v. VÎNAT. VÎNĂTOARE.

VÎNARE s. prindere, vînat. (A început sezonul de ~ a păsărilor.)

vânarea dragonului expr. (tox.) obiceiul de a inhala vaporii degajați de heroina încălzită pe o folie de aluminiu.