urcioruș

ULCIORÚȘ s. n. v. urcioruș¹.

URCIORÚȘ¹, urciorușe, s. n. Urcioraș. [Var.: ulciorúș s. n.] – Urcior¹ + suf. -uș.

URCIORÚȘ², urciorușe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui urcior². – Urcior² + suf. -uș.

ULCIORÚȘ s. n. v. urcioruș¹.

URCIORÚȘ¹, urciorușe, s. n. Urcioraș. [Var.: ulciorúș s. n.] – Urcior¹ + suf. -uș.

URCIORÚȘ², urciorușe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui urcior². – Urcior² + suf. -uș.

ULCIORÚȘ s. n. v. urcioruș.

URCIORÚȘ¹, urciorușe, s. n. (Și în forma ulcioruș) Urcioraș. Ulcioruș... Șede-ntr-un vîrf de picioruș (Curechiul). GOROVEI, C. 125. – Variantă: ulciorúș s. n.

URCIORÚȘ², urciorușe, s. n. (Învechit) Diminutiv al lui urcior². (Cu pronunțare regională) Răsipește urciorușile și meișorul din obraz. PISCUPESCU, O. 303.

urciorúș (rar) (-cio-) s. n., pl. urciorúșe

urciorúș s. n., pl. urciorúșe