uliu

ÚLIU, ulii, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, mari și puternice, din familia acvilidelor, care atacă păsări și mamifere mici (Accipiter); pasăre din acest gen. ◊ Compus: Uliu-păsăresc = păsărar (2) (Accipiter nisus). – Din magh. ölyü.

ÚLIU, ulii, s. m. Gen de păsări răpitoare de zi, mari și puternice, din familia acvilidelor, care atacă păsări și mamifere mici (Accipiter); pasăre din acest gen. ◊ Uliu-păsăresc = păsărar (2) (Accipiter nisus). – Din magh. ölyü.

ÚLEU s. m. v. uliu.

ÚLI s. m. v. uliu.

ÚLIU, ulii, s. m. Nume dat mai multor păsări răpitoare de talie mare, care atacă păsările și unele mamifere mici (Accipiter). S-au răpezit ca ulii pe stîrv, asupra noastră, a săracilor. STANCU, D. 103. Trenul... aleargă... Speriind toți ulii pe cîmpii deșarte. D. BOTEZ, P. O. 95. Uliul rîndunelelor însă, măcar că el dintre toate paserile adunate era cel mai mic... știindu-se că e mai sprinten și mai ghibaci dintre toate, nu voi nicidecum să se supuie hotărîrii obștești. MARIAN, O. I 134. – Variante: (regional) uli, uli (MARIAN, O. I 121, ALECSANDRI, P. III 119, TEODORESCU, P. P. 149), uléu, ulei (DELAVRANCEA, A. 12, id. O. II 164, ALEXANDRESCU, P. A. 122), s. m.

ULÉU s. m. v. uliu.

úliu [liu pron. liu] s. m., art. úliul; pl. úlii, art. úliii (-li-ii)

úliu s. m. [-liu pron. -liu], art. úliul; pl. úlii, art. úliii (sil. -li-ii)

ÚLIU s. 1. (ORNIT.; Accipiter) erete, (reg.) gaie, hârău. 2. (ORNIT.; Accipiter nisus) coroi, păsărar, ulieș, ulișor, uliuț. 3. (ORNIT.; Astur palumbarius) erete, (reg.) cobăț, găinar, hârău, porumbar. 4. (ORNIT.) uliu-de-trestie (Circus aeruginosus) = (reg.) șorecar. 5. uliul-și-porumbeii = cloșca-cu-pui, puia-gaia, (reg.) puișorii (pl. art.), baba-gaia, mama-gaia. (Jocul de copii numit ~.)

úliu (-ii), s. m. – Șoim, coroi, vindereu (Astur palumbarius, Accipiter nisus, Buteo vulgaris, Archibuteo lagopus, Circus aeruginosus, C. cyaneus). – Var. uli, uleu. Mag. ölyü (Cihac, II, 536; Gáldi, Dict., 186). Se folosește, în forme mai mult sau mai puțin diferite, pentru una sau alta dintre aceste specii; ulieș, s. m.; uliga(n)ie, s. f.; uligan, s. m.; uliuț, s. m.

ÚLIU ~i m. Pasăre sedentară răpitoare, de talie medie, cu ciocul coroiat, cu gheare lungi, curbate, cu aripi late și scurte, rotunjite și cu coadă lungă; erete; coroi. /< ung. ölyü

uliu m. 1. specie de șoim foarte îndrăzneț, răpindu-și prada chiar în fața oamenilor (Astur palumbarius): uliul se numește în Munt. cobeț și erete, în Mold. coroiu și hărău, în Tr. bodiu, iar în Buc. găinar și porumbar; 2. fig. viteaz: ulii din Soroca AL.; 3. (de-a) un joc de copii. [Ung. ÖLYÜ].

uléŭ, V. ulĭ.

ulĭ m., pl. tot așa (ung. ölü, ölyü și ölyv). O pasăre răpitoare diurnă mare cît cĭoara orĭ și maĭ mică (erete). Sînt de multe felurĭ. – Și uléŭ (Cant. și Gr. Al.). V. șoĭm.

ULIU s. 1. (ORNIT.; Accipiter) erete, (reg.) gaie, hîrău. 2. (ORNIT.; Accipiter nisus) coroi, (pop.) păsărar, ulieș, ulișor, uliuț. 3. (ORNIT.; Astur palumbarius) erete, (reg.) cobăț, găinar, hărău, porumbar. 4. (ORNIT.) uliu-de-trestie (Circus aeruginosus) = (reg.) șorecar. 5. uliul-și-porumbeii = cloșca-cu-pui, puia-gaia, (reg.) puișorii (pl. art.), baba-gaia, mama-gaia. (Jocul de copii numit ~.)

Uliu v. Iulie I 4.

uliu, ulii s. m. (intl.) procuror.