ulcior

ulciór1, -oare, -oară, (urcior), s. n. – Vas de lut, cu toartă și cu gâtul strâmt și lunguieț, pentru băut apă; ol cu țâță, ol cu ciur. In satele de pe valea Marei se utilizează termenul ol, iar pe valea Izei și Vișeului avem ulcior; „Olul e mai mare (2-4 litri), ulciorul e mai mic (1/2 – 1 1/2 litri)” (Bârsana); „olul are între 1-3 litri, iar ulciorul 1/2 litri” (Rozavlea) (ALR 1971: 311). – Lat. urceolus (MDA).

ulciór2, -oare, (urcior), s. n. – (med.) Bubă la ochi; afecțiune oftalmologică; bubiță roșie ce se face pe pleoapa ochiului (ALR 1969: h. 45); excrescență la ochi (Memoria 2001). „Se întâmplă de foarte multe ori că pe geana ochiului se face o bubucă lungăreață, și cu încetul se prinde a coace. Atunci trebuie să descântăm de ulcior: Ulcior săc, te săc, / Din vârf te săc; / Din rădăcină / Te fac fărină” (Bârlea 1924 II: 406). – Din răd. i.-e. *uer-, „loc ridicat (în teren sau pe piele)”, termen autohton (Russu 1981: 410); Lat. hordeolus, după ulcior1, prin atracție paronimică (MDA).

ULCIÓR1 s. n. v. urcior1.

ULCIÓR2 s. n. v. urcior2.

URCIÓR1, urcioare, s. n. 1. Vas de lut (smălțuit) cu gâtul strâmt, cu una sau două toarte, folosit pentru păstrarea lichidelor. 2. (Rar) Loc mai adânc în albia unei ape curgătoare, unde se formează vârtejuri; bulboacă, bulboană. [Var.: ulciór s. n.] – Lat. urceolus.

URCIÓR2, urcioare, s. n. Mic furuncul care apare la rădăcina genelor. [Var.: ulciór s. n.] – Lat. hordeolus (după urcior1).

ULCIÓR1 s. n. v. urcior1.

ULCIÓR2 s. n. v. urcior2.

URCIOR1, urcioare, s. n. 1. Vas de lut (smălțuit) cu gâtul strâmt, cu una sau două toarte, folosit pentru păstrarea lichidelor. 2. (Rar) Loc mai adânc în albia unei ape curgătoare, unde se formează vârtejuri; bulboacă, bulboană. [Var.: ulciór s. n.] – Lat. urceolus.

URCIOR2, urcioare, s. n. Mic furuncul care apare la rădăcina genelor. [Var.: ulciór s. n.] – Lat. hordeolus (după urcior1).

ULCIÓR1 s. n. v. urcior1.

ULCIÓR2 s. n. v. urcior2.

URCIÓR1, urcioare, s. n. 1. (Și în forma ulcior) Vas de lut, de obicei smălțuit, cu gîtul strîmt, cu una sau cu două torți, folosit pentru a păstra unele lichide. Aduceți urciorul cu apă-ncropită. BENIUC, V. 75. Negustorul aduse într-adevăr alt ulcior cu vin. SADOVEANU, O. VII 79. (Poetic) Pe cîmpia-nrourată Dintr-al zilei revărsat Aduna frumoasa fată Roua-n galbene ulcioare. COȘBUC, P. II 82. Urciorul nu merge de multe ori la apă (= nu poți umbla multă vreme cu înșelăciuni fără să ți se înfunde). ◊ Fig. (Simbolizînd prefacerea trupului în țărînă după moarte) Mă stîng. Și nu rămîne decît urciorul de lut, în care a ars lumina unei vieți bogate. EMINESCU, N. 128. ◊ Expr. A fi urcior (sau oale și urcioare) = a fi mort de mult. Eu pe maica ta am cunoscut-o cînd era pe lume, iar acuma îi ulcior. SADOVEANU, N. F. 82. 2. Loc mai adînc în albia unei ape curgătoare, unde se formează vîrtejuri; bulboană. Cleanul și mreana, cari pe apa Motrului se țin la «urcioare» – adică la locuri adînci cu vîrtej – se sperie de foc și fug la vale spre gard. ANTIPA, P. 134. – Variantă: (1) ulciór s. n.

URCIÓR2, urcioare, s. n. (Și în forma ulcior) Mic furuncul care apare la rădăcina genelor. Alifie pentru... vindecarea urcioarelor pleoapelor. PISCUPESCU, O. 315. Cu ulcioare Și buboaie. TEODORESCU, P. P. 365. – Variantă: ulciór s. n.

urciór (vas de lut, infecție la ochi) (-cior) s. n., pl. urcioáre

urciór (vas, furuncul) s. n., pl. urcioáre

URCIÓR s. (reg.) canceu, (înv.) ciutură. (Păstrează apa în ~.)

URCIÓR s. (MED.) (reg.) minegoci. (~ la ochi.)

urciór (-oáre), s. n. – Vas de lut cu gîtul strîmb. – Var. ulcior. Lat. urcĕǒlus (Cipariu, Elem., 54; REW 9079), cf. it. orciuolo, v. fr. orçuel, prov. orsol. Var., prin analogie cu ulcea (Tiktin; Candrea) sau mai probabil prin disimilare.

urciór (-oáre), s. n. – Mic furuncul de la rădăcina genelor. – Var. ulcior. Mr. urcior, ulcior. Lat. hordĕǒlus (Candrea-Dens., 1289; Pascu, I, 137; Tiktin; REW 4179), cf. it. orzaiuolo, prov. orzal, cat. ursol, sp. orzuelo, port. torçol; fonetismul indică o confuzie cu urcior „vas”. Uz general, mai puțin în Banat (ALR, I, 16).

URCIÓR1 ~oáre n. 1) Vas de lut cu toartă, înalt și lunguieț, strâmt în partea de sus, iar la mijloc bombat, în care se țin diferite lichide. 2) Conținutul unui astfel de vas. ~ de vin. /<lat. urceolus

URCIÓR2 ~oáre n. Inflamație acută a glandelor sebacee de la rădăcina genelor, cu acumulare de puroi. /<lat. hordeolus

ulcior n. V. urcior: un ulcior de bragă PANN.

urcior n. 1. oală lungueață pentru apă sau lapte; 2. umflătură inflamatorie pe marginea pleoapelor în forma unui fir de orz. [Lat. URCEOLUS; sensul 2 prin aluziune la forma ovală a furunculului].

1) ulcĭór, V. urcĭor 1.

2) ulcĭór, V. urcĭor 2.

1) urcĭór (vest) și ulcĭór (est) n., pl. oare (lat. ŭrcéolus, pop. *urceolus, dim. d. urceus, urcĭor; it. orciuolo, vfr. orçuel, sp. orzuela). Un fel de vas de lut (c’o toartă, cu gîtu strîmt și c’un ciuciur) întrebuințat la ținut apa (saŭ vinu) rece, maĭ ales de plugarĭ. În el încap 3-12 litri. V. clondir și anforă.

2) urcĭór (vest) și ulcĭór (est) n., pl. oare (lat. hordéolus, o boală de ochĭ [dim. d. hórdeum, orz], de unde s’a făcut *urgĭor, apoĭ, supt infl. luĭ urcĭor 1, urcĭor). Un fel de buboĭ mic care se face la marginea pleoapeĭ.

URCIOR s. (reg.) canceu, (înv.) ciutură. (Păstrează apa în ~.)

URCIOR s. (MED.) (reg.) minegoci. (~ la ochi.)

ulciór1, ulcioare, ulcioară, (urcior), s.n. – Vas de lut, cu toartă și cu gâtul strâmt și lunguieț, pentru băut apă; ol cu țâță, ol cu ciur. În satele de pe Valea Marei se utilizează termenul ol, iar pe Valea Izei și Vișeului avem ulcior. „Olul e mai mare (2-4 l), ulciorul e mai mic (½ – 1 ½ I)” (Bârsana); „olul are între 1-3 l, iar ulciorul ½ l” (Rozavlea) (ALRRM, 1971: 311). – Lat. urceolus, dim. a lui urceus „urcior” (Scriban, DEX, MDA).

ulciór2, ulcioare, (urcior), s.n. – (reg.; med.) Bubă la ochi; afecțiune oftalmologică; bubiță roșie ce se face pe pleoapa ochiului (ALRRM, 1969: 45); excrescență la ochi (Memoria, 2001). Se întâmplă de foarte multe ori că pe geana ochiului se face o bubucă lungăreață și, cu încetul, se prinde a coace. Atunci trebuie să descântăm de ulcior: „Ulcior săc, te săc, / Din vârf te săc; / Din rădăcină / Te fac fărină” (Bârlea, 1924, II: 406). – Din rad. i.-e. *uer-, „loc ridicat (în teren sau pe piele)”, cuvânt autohton (Russu, 1981: 410); lat. hordeolus „orz”, după ulcior1, prin atracție paronimică (Scriban, MDA).

urciór, s.n. – v. ulcior.