tăujer

TĂUJÉR, tăujere, s. n. Tămînjer. Operația mestecării jintuitului cu tăujerul sau șterțul se cheamă urdeală. PAMFILE, I. C. 34.

TĂUJÉR, tăujere, s. n. Tămânjer.

TĂUJÉR s. v. bâtă, ciomag, măciucă.

tăujér (-re), s. n. – Băț, nuia; epitet dat unui om de nimic. – Var. tăujăr(iu), teujer, tăunjer. Mag. tozser (Gáldi, Dict., 163). – Der. tăunji, vb. (a bate, a lovi).

tăujer n. Mold. 1. băț cu care se mestecă jintița în ceaun; 2. fam. ciomag: i-a croit câteva tăujere pe spinare. [Origină necunoscută].

tăujár (vest) și -jér, tămînjér (est) n., pl. e (cp. cu turjan orĭ cu tăunjesc). Băț ramificat orĭ lopățică de amestecat zeru ca să nu se prindă urda de căldare, și să ĭasă afumată (șterț). Iron. Cĭomag, vlaĭog. Lovitură de cĭomag: ĭ-a tras un tăujar. V. fercheteŭ.

tăujer s. v. BÎTĂ. CIOMAG. MĂCIUCĂ.