tăgârțare

TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță.

TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. (Reg.) A se agăța de cineva. – Din tăgârță.

TĂGÂRȚÁ, tăgârțez, vb. I. Refl. A se agăța de cineva. – Din tăgârță.

tăgârțá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tăgârțeáză

tăgârțá vb., ind. prez. 3 sg. tăgârțeáză

TĂGÂRȚÁ vb. v. agăța, apuca, atârna, prinde, spânzura, suspenda, târî, târâi, târșâi, trage, ține.

atăgîrț și -éz, a -á v. tr. (d. tăgîrță, traistă). Munt. Atîrn. V. refl. Mă atîrn, mă țin de cineva: nu te atăgîrța de mine! – Și tăgîrțez.

tăgîrțéz, V. atăgîrț.

tăgîrța vb. v. AGĂȚA. APUCA. ATÎRNA. PRINDE. SPÎNZURA. SUSPENDA. TÎRÎ. TÎRÎI. TÎRȘÎI. TRAGE. ȚINE.