tăbăiață

TĂBĂIÁȚĂ s. f. v. tăbuieț.

TĂBUIÉȚ¹, tăbuieți, s. m. Tăbultoc². La crîșmuța cea de piatră Stau feciorii să se bată Pentr-un tăbuieț de fată; Stați, feciori, nu vă băteți, Că mai vine-un tăbuieț. ȘEZ. VIII 60. – Variantă: tăbăiáță (SEVASTOS, N. 244) s. f.