târziu

TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen, în momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

TÂRZÍU, -ÍE, târzii, adj., adv. 1. Adj. Care este, se face, se întâmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. ◊ Expr. (Înv. și pop.) Nu (după) târzie vreme = curând. Într-o târzie vreme sau (substantivat) într-un târziu = după mult timp, după multă așteptare. 2. Adj. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decât este normal, care se apropie de sfârșit. 3. Adj. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Fluturi târzii. 4. Adj. Fig. (Despre oameni și mintea lor) Care pricepe greu, încet (la minte). 5. Adv. După ce a trecut ora sau timpul așteptat, hotărât sau prevăzut. ◊ Mai târziu = după câtva timp. ◊ Expr. Mai curând (ori mai devreme) sau mai târziu = la o dată neprecisă (dar neîndoielnică), odată și odată. Cel (mai) târziu = având ultimul termen. ♦ În momentul când un interval de timp este pe sfârșite. – Lat. tardivus.

TÎRZÍU1 adv. După ora sau timpul așteptat, hotărît sau prevăzut. Cei sosiți mai tîrziu se înălțau în vîrful picioarelor. C. PETRESCU. C. V. 34. Se întoarse tîrziu, tocmai la masă. REBREANU, R. I 229. Tîrziu, cînd plec de ies în stradă Și-i întunerec peste tot, Ah! unde-s ele să mă vadă. IOSIF, PATR. 32. Seara se întorceau obosiți, mîncau cu poftă și petreceau pînă tîrziu. VLAHUȚĂ, O. A, 112. ◊ (În construcții impersonale cu verbul «a fi») E tîrziu. Va să mă odihnesc, să fiu mîine ascuțit la minte și aprig. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 48. ◊ Expr. Mai curînd sau mai tîrziu = acum sau altădată, odată și odată, la o dată oarecare (dar totuși neîndoielnică). Cel (mai) tîrziu = într-un timp socotit ca un ultim termen. ♦ (La gradul comparativ) După cîtva timp. Mai tîrziu încep să mă doară și brațele. CAMIL PETRESCU, U. N. 340. ♦ În momentul cînd un interval de timp e pe sfîrșite. E pe vremea cînd pleacă flăcăii la oaste, toamna tîrziu, tîrziu. MIRONESCU, S. A. 41. Tîrziu, pe la vreo zece ceasuri de noapte, am agiuns pe malurile unei bălți late. ALECSANDRI, C. 114.

TÎRZÍU2, -ÍE, tîrzii, adj. 1. Care este, se face, se întîmplă după trecerea unui (anumit) timp, după ce a trecut momentul potrivit sau timpul dinainte stabilit. Omătul tîrziu Pătează aleele mute Și parcul e încă pustiu. TOPÎRCEANU, S. A. 53. Un zîmbet tîrziu i se ivi pe buze. D. ZAMFIRESCU, R. 279. Și plîng că nu-s în stare O slabă mîngîiere să-ți dau, cît de tîrzie. VLAHUȚĂ, P. 6. ◊ Expr. (Învechit și popular) Nu (după) tîrzie vreme = nu după mult timp; curînd. Socot că nu tîrzie vreme au s-aducă aicea tot satul. SADOVEANU, Z. C. 58. Te măriți nu după tîrzie vreme. SEVASTOS, N. 6. Într-o tîrzie vreme sau (substantivat) într-un tîrziu = după mult timp, după multă așteptare. Într-un tîrziu i se făcu semn să ia loc la o masă. BACOVIA, O. 235. Harap-Alb și cu ai săi merg ei cît merg, și într-o tîrzie vreme ajung la împărăție. CREANGĂ, P. 248. Te-ntreb într-un tîrziu, Uitîndu-mă la tine, privind fără să știu: La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu? EMINESCU, O. I 91. 2. (Despre anotimpuri sau alte unități de timp) Care s-a prelungit mai mult decît normal, care se apropie de sfîrșit; care arată că un interval de timp se apropie de sfîrșit. Îi istorisi, scurt, ce-a găsit la el în sat și acasă, în acel tîrziu ceas de noapte. CAMILAR, N. I 16. Afară-i vînt și e-nnorat Și noaptea e tîrzie. COȘBUC, P. I 193. Tîrzie toamnă e acum, Se scutur frunzele pe drum, Și lanurile sînt pustii. EMINESCU, O. I 235. ◊ (Substantivat, n.) Privea în tîrziul nopții spre locul din cîmpie al ciobanului. CAMILAR, N. I 108. De prin cositură cîte un greier rar mai țîrîia a noapte și a tîrziu. HOGAȘ, M. N. 64. 3. (Despre plante) Care se seamănă sau ajunge la maturitate după termenul obișnuit. Din castanii de la poartă cad castanele tîrzii. D. BOTEZ, P. O. 50. Se crede că... păpușoii tîrzii vor rodi mai bine decît ceilalți. PAMFILE, A. R. 71. ♦ (Despre animale cu viață efemeră) Care și-a prelungit viața peste termenul obișnuit. Vîntul... aducea frunze arămii care tremurau ca fluturi tîrzii în tristețea toamnei. SADOVEANU, O. V 627. ♦ Fig. (Despre oameni și despre facultățile lor) Care pricepe greu. Epimeteu cel cu mintea tîrzie... uită povețile fratelui său. ODOBESCU, S. III 268.

târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi

târzíu adj. m., f. târzíe; pl. m. și f. târzíi

TÂRZÍU adj. 1. înaintat. (La o oră ~ie.) 2. v. tardiv.

TÂRZÍU adj. v. greoi, încet, lent, moale, molatic, molâu.

Târziu ≠ devreme, repede, timpuriu

tîrzíu adv. – 1. După momentul potrivit sau așteptat. – 2. (Adj.) Tomnatic, maturizat după termenul obișnuit. – 3. Greoi, încet, domol, lent. – Mr. trădziu. Lat. tardĭvus (Densusianu, Hlr., 163; Pușcariu 1741; REW 8596), cf. it. tardivo, logud., prov., cat. cardiu, fr. tardif, sp., port. tardio. – Der. tîrzielnic, adj. (tîrziu); întîrzia, vb. (a rămîne în urmă, a nu fi la timp).

TÂRZÍU1 adv. 1) După ce a trecut timpul sau momentul stabilit sau prevăzut. A telefona ~. ◊ Mai devreme (sau mai curând) sau mai ~ într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Cel (mai) ~ într-un timp considerat drept ultim termen. Mai ~ după câtva timp. 2) În momentul când un interval de timp este pe sfârșite. /<lat. tardivus

TÂRZÍU2 ~e (~i) 1) Care are loc după momentul așteptat sau după termenul prevăzut; tardiv. Sosire ~e. ◊ Nu (după) ~e vreme peste puțin timp. Într-o vreme ~e (sau într-un ~) după un timp îndelungat; după o lungă așteptare. 2) Care are loc în timp cu mult după începutul unei perioade; cu mult avansat în timp. Ore ~i. 3) (despre plante) Care se dezvoltă și ajunge la maturitate după termenul obișnuit. Fructe ~i. 4) (despre persoane și despre facultățile lor) Care se dezvoltă prea încet; cu dezvoltare foarte lentă; tardiv. Minte ~e. /<lat. tardivus

târziu adv. 1. după timpul obișnuit sau potrivit: se scoală târziu; 2. către sfințitul zilei: s’a întors târziu. [Lat. TARDIVUS] ║ a. tardiv: într’o târzie vreme CR. ║ n. într’un târziu, pe înserate.

tîrzíŭ, -íe adj. (lat. pop. tardivus d. tardus, tîrziŭ; it. tardivo, pv. tardiu, fr. tardif, sp. pg. tardio. V. tardiv). Care vine saŭ apare după timpu obișnuit orĭ așteptat: sosire tîrzie, regrete tîrziĭ, minte tîrzie. Tîrziŭ la minte, care se deșteaptă cu inteligența tîrziŭ. Tîrziŭ la vorbă, greoĭ la vorbă. Adv. A te scula tîrziŭ. Într’un tîrziŭ, tîrziŭ, după multă așteptare. – În nord tărziŭ (formă derivată din tîrziŭ). V. devreme, timpuriŭ.

TÎRZIU adj. 1. înaintat. (Orele sînt ~.) 2. întîrziat, tardiv. (O intervenție ~.)

tîrziu adj. v. GREOI. ÎNCET. LENT. MOALE. MOLATIC. MOLÎU.

POTIUS SERO QUAM NUNQUAM (lat.) mai bine mai târziu decât niciodată – Titus Livius, „Ab Urbe condita”, 4, 2, 11.

RECTUM ITER QUOD SERO COGNOVI ET LASSUS ERRADO, ALIIS MONSTRO (lat.) eu arăt altora calea dreaptă, pe care am cunoscut-o târziu când eram obosit de rătăcire – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 8, 3.

TÂRZÍU, -IE adj. (< lat. tardivus): în sintagma latină târzie (v.).

TÎRZIU adv. 1. – (Dm; T-Jiu); – Gr. (Hur 128); – Radu (Gorj 368); Tîrziul cneaz în satul Tîrzii (Glos; 16 A I 332); – ard. (Paș); – C. (Sur XXII); Tărziul, St., munt., 1642 (BCI V 193; Vieri 66); Târdziul (16 A IV 129). 2. Tărzie fam. (Șez). 3. Tîrzea, St (Sur IV).