turuială

TURUIÁLĂ, turuieli, s. f. (Fam. și depr.) Faptul de a turui; debit verbal continuu și rapid; turuitură. – Turui + suf. -eală.

TURUIÁLĂ, turuieli, s. f. (Fam. și depr.) Faptul de a turui; debit verbal continuu și rapid; turuitură. – Turui + suf. -eală.

TURUIÁLĂ, turuieli, s. f. Faptul de a turui; debit verbal deosebit de mare. Frate-meu mă învățase să citesc ca pe apă în cartea de citire. La «Cînd cu ciuma lui Caragea...» nu m-ar fi oprit nimeni din turuială. O ziceam dintr-o răsuflare. DELAVRANCEA, H. T. 90.

turuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. turuiélii; pl. turuiéli

turuiálă s. f., g.-d. art. turuiélii; pl. turuiéli

TURUIÁLĂ s. turuitură. (O ține într-o ~.)

turuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a turui.

TURUIALĂ s. turuitură. (O ține într-o ~.)

turuială, turuieli s. f. debit verbal continuu și rapid