turtit

TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă.

TURTÍT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins2, lățit (prin lovire, apăsare, comprimare). 2. Fig. Obosit, decepționat, descurajat, blazat. 3. Fig. (Fam.) Foarte beat. – V. turti.

TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apăsare, comprimare etc., căpătând o formă lățită, întinsă. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face să-și piardă sau a-și pierde forțele, energia; a face să-și piardă sau a-și pierde elanul, încrederea, curajul să întreprindă ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta (tare). – Din turtă.

TURTÍT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins2, lățit (prin lovire, apăsare, comprimare). 2. Fig. Obosit, decepționat, descurajat, blazat. 3. Fig. (Fam.) Foarte beat. – V. turti.

TURTÍ, turtesc, vb. IV. 1. Tranz. A deforma (prin lovire, apăsare, tescuire) făcînd să capete o formă lățită ca o turtă; a strivi cu o lovitură (și a ucide). Copiii gălăgioși se strînseserâ la căldură; pe-alocuri, unii își turteau nasurile de geamurile murdare. SADOVEANU, O. IV 170. Mîinile mari, noduroase, sprijineau capela pe genunchi... înfricoșate parcă să n-o turtească. REBREANU, R. I 67. Turti cu necaz mucul unei țigări... de buza ceștii. BART, S. M. 85. Buzduganul se-nvîrtea, Ca un vultur s-abătea, Pe păgîni îi și turtea. ALECSANDRI, P. III 416. ◊ Fig. Se bucura că sărbătorește anul nou cu părinții și rudele în casa mică, pe care case mari au înghesuit-o cu vremea și au turtit-o. PAS, Z. I 77. ◊ Expr. A-i turti (cuiva) fesul v. fes. ◊ Refl. Luînd buzduganul, îl aruncă în slava cerului și, cînd căzu jos, se turti. ISPIRESCU, L. 139. Dete-n sabii să se taie: Sabia mi se turtea. TEODORESCU, P. P. 32. 2. Tranz. Fig. A distruge, a prăpădi, a nimici. Ce mai de-a cumpărături... dar și bani mulți am turtit. CONTEMPORANUL, VI 24. 3. Refl. Fig. A se muia, a-și pierde vlaga. Bea de se turtește și cocă se face. PANN, P. V. I 164.

TURTÍT, -Ă, turtiți, -te, adj. 1. Întins, lățit (prin lovire, prin tescuire sau prin apăsare). Am suit mai întîi un munte turtit și dolofan. GALACTION, O. I 345. ♦ Mai mult lat decît lung; lățit, teșit. Aflam multă poezie în nasul lui turtit și ochii mici. NEGRUZZI, S. I 61. 2. Strivit. A fost scos de sub vagon, turtit ca o piftie. PAS, Z. I 146. Plăcinta, trista cauză a acestei dispute, și autorul ei au rămas turtiți și hăcuiți. NEGRUZZI, S. I 286. 3. Fig. Foarte beat.

cal-turtít (libelulă) s. m., art. cálul-turtít; pl. cai-turtíți, art. cáii-turtíți

turtí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 să turteáscă

cal-turtít s. m.

turtí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turtésc, imperf. 3 sg. turteá; conj. prez. 3 sg. și pl. turteáscă

CAL-TURTÍT s. v. libelulă.

TURTÍ vb. 1. v. strivi. 2. v. teși.

TURTÍ vb. v. ameți, blegi, chercheli, îmbăta, moleși, muia, turmenta.

TURTÍT adj. 1. v. strivit. 2. teșit, (reg.) târșit. (Nas ~.) 3. lătăreț, plat, (reg.) lătăuș. (Obiect de formă ~.)

TURTÍT adj. v. améțit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

A TURTÍ ~ésc tranz. 1) A face să se turtească; a strivi; a chiflici. 2) fig. (despre treburi, griji etc.) A apăsa peste măsură, doborând. /Din turtă

A SE TURTÍ mă ~ésc intranz. 1) A pierde forma (prin apăsare, presare, strângere etc.); a se strivi. 2) fig. fam. A se îmbăta peste măsură; a se face turtă. /Din turtă

turtì v. 1. a face turtă, a lăți prin apăsare; 2. fam. a se îmbăta rău.

turtit a. comprimat, lățit, strivit.

turtésc v. tr. (d. turtă). Lățesc pin apesare: mĭ-aĭ turtit fesu (V. fes). Fig. Iron. Prefac în turtă pin bătaĭe: fugĭ de aicĭ, că te turtesc! Zdrobesc pin știință, pin glorie: acest poetastru a fost turtit de un poet. Îmbăt răŭ: vinu cel vechĭ îl turtise.

turtít, -ă adj. Lățit pin (saŭ ca pin) apesare: nas turtit.

cal-turtit s. v. LIBELULĂ.

turti vb. v. AMEȚI. BLEGI. CHERCHELI. ÎMBĂTA. MOLEȘI. MUIA. TURMENTA.

TURTI vb. 1. a stîlci, a strivi, a zdrobi, (pop.) a stropși, a zobi, (înv. și reg.) a struci, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ ceva dintr-un pumn.) 2. a teși, (reg.) a tîrși. (A ~ un obiect.)

turtit adj. v. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. ÎMBĂTAT. TURMENTAT.

TURTIT adj. 1. stîlcit, strivit, zdrobit, (pop.) stropșit, zobit. (O cutie de conserve ~.) 2. teșit, (reg.) tîrșit. (Nas ~.) 3. lătăreț, plat, (reg.) lătăuș. (Obiect de formă ~.)

a-i turti (cuiva) fesul expr. a face (pe cineva) să rămână uimit în fața unei prostii săvârșite; a comite o mare prostie.

turti, turtesc v. r. 1. a-și pierde forțele / energia 2. a fi în stare de ebrietate, a se îmbăta