tura

TURÁ, turale, s. f. (Înv.) Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte și pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Fața monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura.

TÚRĂ2, ture, s. f. Piesă, în formă de turn, la jocul de șah, care se deplasează numai în linie dreaptă; turn (2). – Din fr. tour.

TÚRĂ1, ture, s. f. 1. Totalitatea salariaților care lucrează în același timp și după același program într-o întreprindere sau instituție în care se lucrează cu mai multe schimburi; schimb. ♦ Intervalul de timp cât lucrează o tură1 (1). 2. (Rar) Tur1 (1). 3. (Înv. și reg.) Rișcă. – Din fr. tour.

TURÁ, turale, s. f. Monogramă a sultanului otoman, care se aplica pe acte și pe monede, pentru a le autentifica; p. gener. emblemă sau efigie. ♦ Fața monedei pe care se află o emblemă. – Din tc. tura.

TÚRĂ1, ture, s. f. 1. Totalitatea salariaților care lucrează în același timp și după același program într-o întreprindere sau instituție în care se lucrează cu mai multe schimburi; schimb. ♦ Intervalul de timp cât lucrează o tură1 (1). 2. (Rar) Tur1 (1). 3. (Înv. și reg.) Rișcă. – Din fr. tour.

TÚRĂ2, ture, s. f. Piesă, în formă de turn, la jocul de șah; turn (2). – Din fr. tour.

TURÁ1, turale, s. f. (Învechit) 1. Monogramă a sultanului care se punea pe actele și pe monedele turcești; p. ext. emblemă, efigie. Am pus de a topit niște scule de aur și țoată argintăria... le-am făcut bulgări de aur și de argint și i-am trimis la Stavracolu ca să-i bată la tarapana cu tura de mahmudele și beșlici. GHICA, S. 506. De cînd n-am avut paraua, I-am uitat cum e turaua. PANN, P. V. I 17. 2. Fața monedei pe care se află efigia. Numai cît fiecare gologan are turaua și izicul (= dosul monedei) său: și de unde pînă acum căzuse gologanul tot cu turaua-n sus, se întîmplă, într-o zi, să cadă gologanul și cu izicu-n față! HOGAȘ, H. 22. ◊ Iasic (sau izic) și tura = rișcă. Diferite grupe de masalagii și pungași: unii jucau nuci; alții iasic și tura. FILIMON, C. 58.

TURÁ2, turale, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Fibrele unei plante exotice din care se fabrică o anumită calitate de ață. Se numește mreajă... o rețea simplă și foarte ușoară, împletită dintr-o ață foarte subțire, făcută din tura. ANTIPA, P. 498. 2. (Învechit) Pachet cuprinzînd un număr fix de obiecte (de obicei 10 sau 12) de același fel, legate sau ambalate împreună, pentru a forma un tot. V. testea. Saftianul se face din piei de capră și de oaie, puindu-se cîte 10 la o tura sau testea. I. IONESCU, M. 739.

TURA-VÚRA interj. Cuvînt care exprimă vorbăria lungă și fără rost într-o discuție sau trecerea de la un subiect la altul. Cît de mare-i ziulica, Nici că le mai tace gura: Tura-vura, tura-vura, De nu mai auzi nimica. D. BOTEZ, F. S. 82. Ba că dă-mi-o, ba că nu ți-o dau, din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică. CARAGIALE, O. I 119. ◊ Expr. Ce mai tura-vura = ce mai încoace-încolo, ce mai atîta vorbă degeaba? Ce mai tura-vura. Popa se zvîrcolea de parcă ar fi fost tras pe frigare. STANCU, D. 441.

TÚRĂ1, ture, s. f. 1. Schimb (4). Părăsea la ora 3 noaptea (atunci se termina tura) atelierul. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 165, 10/1. 2. (Rar) Tur1 (1). Le ceru să-i rezerve fiecare cîte o tură de vals. REBREANU, I. 100.

TÚRĂ2, ture, s. f. Piesă la jocul de șah, în formă de turn. Alecu Golescu mută scurt tura de fildeș care mîngîie degetele, dar se vede că nu-i e gîndul la joc. CAMIL PETRESCU, O. II 335.

turá (înv.) s. f., art. turáua, g.-d. art. turálei; pl. turále, art. turálele

túră s. f., g.-d. art. túrei; pl. túre

turá s. f., art. turáua, g.-d. art. turálei; pl. turále

túră (schimb, piesă de șah) s. f., g.-d. art. túrei; pl. túre

țúra interj.

TÚRĂ s. 1. v. schimb. 2. v. tur. 3. raită, tur, (reg.) otrocol. (Fac o ~ prin oraș.)

TÚRĂ s. turn. (~ la jocul de șah.)

TÚRĂ1 s.f. 1. Rând, serviciu succesiv, alternativ; schimb. 2. Tur (1). [< fr. tour].

TÚRĂ2 s.f. (Șah) Piesă în formă de turn; turn1 (2). [< fr. tour].

TURÁ2, turéz, vb. I. Tranz. A mări turația unui motor. (< turație)

TÚRĂ1 s. f. 1. rând, serviciu succesiv, alternativ; schimb. 2. tur (1). (< fr. tour)

TÚRĂ2 s. f. piesă în formă de turn la jocul de șah; turn1 (2). (< fr. tour)

turá (-ále), s. f. – 1. Monogramă a sultanului. – 2. Semnătură, parafă. – 3. Fața monedei turcești, corespunzătoare monogramei sultanului. – 4. Joc de noroc în care se ghicește pe ce parte va cădea moneda, rișcă. – Mr. dură. Tc. tura (Șeineanu, II, 368; Lokotsch 2100; Ronzevalle 117), cf. ngr. τουρᾶς, bg. tura. – Der. turaliu, adj. (prevăzut cu monograma imperială), din tc. turali.

TURÁ ~le f. înv. 1) Monogramă a sultanului turc, care se imprima pe documente și pe monede. 2) Imagine simbolică; emblemă. 3) Parte a unei monede, pe care este imprimată efigia. /<turc. tura

TÚRA-: ~-vúra interj. (se folosește pentru a reda pălăvrăgeala, vorba lungă și fără rost). ◊ Ce mai ~ -vura ce mai vorbă în zadar. /Onomat.

TÚRĂ1 ~e f. 1) Totalitate a persoanelor care lucrează împreună într-o întreprindere în același interval de timp. 2) Interval de timp cât lucrează împreună un colectiv de oameni, până la înlocuirea lui cu alt colectiv similar. /Din ture (pl. de la tur)

TÚRĂ2 ~e f. Piesă la jocul de șah reprezentând un turn crenelat, care poate fi mișcată numai în linie dreaptă și în două direcții; turn. /<fr. tour

turà f. 1. monograma Sultanului pe vechile monede turcești ce circulau în țară, reprezentând, o mână deschisă cu cele cinci degete: de când n’am văzut paraua, i-am uitat cum e turaua PANN; 2. od. iscălitura Padișahului pe vechile firmane cu cerneală de diferite colori sau în aur: au pecetuit sandalul verde cu turaua FIL.; 3. fam. iscălitură: pune-ți turaua; 4. fața monedei turcești și un joc cu moneda: unii jucau nuci, iar alții.. tura FIL. [Turc. TURA, monograma unui suveran].

2) *tur n., pl. urĭ (fr. tour, învîrtitură, d. tourner, a întoarce). Învîrtitură, ocol: un tur la vals. Raĭtă, plimbare scurtă. – Pop. tură, pl. e saŭ ĭ.

2) turá f. (turc. turá, fascicul, legătură. V. dura). Sec. 18. Fascicul, pachet: turaŭa de saftiene leochiĭ (Șăin.).

1) turá f. (turc. [d. pers.] tughra, pop. tura). Monograma (marca, emblema) sultanuluĭ pe monete și acte. (Reprezenta la origine o mînă deschisă cu cele cincĭ degete). Fața moneteĭ, numită și pajură și arol. Jocu cu aruncarea banuluĭ în sus și în care cîștigĭ orĭ perzĭ după fața pe care cade moneta: a juca ĭasîc și tura. Fam. Iscălitură: pune-țĭ turaŭa!

TURĂ s. 1. schimb. (Se lucrează în 3 ~.) 2. (FIZ.) tur. (~ periodică a unui corp.) 3. tur. (Fac o ~ prin oraș.)

TURĂ s. turn. (~ la jocul de șah.)

tur, tură Scriban socotește că tură este o formă populară pentru tur, care e din fr. tour. DLRM explică nediferențiat pe tur și tură prin fr. tour și inserează la tur și expresia tur-retur. Dar aceasta nu există (nici nu poate exista) în franceză, ci e luata din germană (vezi p. 19); turnir șah se regăsește identic (mypa) în rusă și fără îndoială ține de acolo, paralel cu turn, care calciază fr. tour. Rămîne neclar pentru mine tură în expresia a lucra în tură, care de asemenea nu poate fi de origine franceză.

țúra, (țurai), interj. – (reg.) Cuvânt utilizat la refren, la chiuituri și cântece (specific doar în Maramureș). ♦ (onom.) Țura, nume de familie (221 de persoane cu acest nume, în Maramures, în 2007). – Formă expresivă (MDA).