trândăvie

TRÂNDĂVÍE s. f. Stare de inactivitate, stare a omului trândav; lene, lenevie, trândăveală, trândăvit. – Trândav + suf. -ie.

TRÂNDĂVÍE, trândăvii, s. f. Stare de inactivitate, stare a omului trândav; lene, lenevie, trândăveală, trândăvit. – Trândav + suf. -ie.

TRÎNDĂVÍE s. f. Lene, lenevie, trîndăveală. M-a dojenit pentru obscuritatea și trîndăvia în care îmi duc viața. GALACTION, O. I 26. Pe tine nu osteneala, ci trîndăvia te face să cauți somnul. ISPIRESCU, U. 25. Vă trimit la Căcaina, ca să vă curățiți de lepra ignoranței și a trîndăviei. CREANGĂ, A. 136.

trândăvíe s. f., art. trândăvía, g.-d. trândăvíi, art. trândăvíei

trândăvíe s. f., art. trândăvía, g.-d. trândăvíi, art. trândăvíei

TRÂNDĂVÍE s. v. lene.

Trândăvie ≠ hărnicie

TRÂNDĂVÍE f. 1) Caracter trândav; lenevie. 2) Stare de om trândav; lenevie; huzur. [G.-D. trândăviei] /trândav + suf. ~ie

trândăvie f. lene statornică.

trîndăvíe f. (d. trîndav). Caracteru omuluĭ trîndav. – În Cov. trînt-.

TRÎNDĂVIE s. indolență, lene, lenevie, puturoșenie, trîndăveală, (rar) lenevire, puturoșie, trîndăvit, (înv.) tandur. (Nu face nimic, e de-o ~ fără pereche.)