tropot

TRÓPOT, tropote, s. n. Zgomot de copite sau de picioare (încălțate) care izbesc pământul; tropotit. – Din bg., sb. tropot.

TRÓPOT, tropote, s. n. Zgomot de copite sau de picioare (încălțate) care izbesc pământul; tropotit. – Din bg., scr. tropot.

TRÓPOT, tropote, s. n. 1. Zgomot de copite sau de picioare încălțate care izbesc pămîntul; mișcare precipitată care produce acest zgomot. Parcă venea și de pe șosea, și de pe cîmp, și din pădure, greu, apăsat, tropot de pași de jur împrejur. DUMITRIU, N. 120. Din goana cailor, cu tropote scurte, șase călăreți se opriră. SADOVEANU, O. VII 46. Deodată un tropot răsună Din stînga, de cai în galop. COȘBUC, P. I 291. Urlă cîmpul și de tropot și de strigăt de bătaie. EMINESCU, O. I 148. ◊ Fig. Valurile-n tropot fără frîu vuiesc la prag, cînd ploile coboară. DEȘLIU, M. 37. 2. Numele unui dans popular. Cînd aburii vinului și ochii crîșmăresei au produs efectul lor, încep horele, tropotele. NEGRUZZI, S. I 315. – Variantă: trápăt (MACEDONSKI, O. I 42) s. n.

trópot s. n., pl. trópote

trópot s. n., pl. trópote

TRÓPOT s. v. tropăit.

TRÓPOT ~e n. Zgomot produs de un om sau de un animal, când tropăie. /<bulg., sb. tropot

tropot n. sgomot ce face calul în trapăt: un tropot de copite pe ghiață ropotind AL. (V. trop!].

tropotì v. a merge cu pași mărunți și iuți. [V. tropot].

1) trópot n., pl. e (bg. tropot, slrb. štropot, rus. trópot, id., rudă cu ropot. V. tropot 2). Zgomot de copite saŭ de picĭoare încălțate care izbesc pămîntu. V. trap.

TROPOT s. tropăială, tropăit, tropăitură, (rar) zupăit, zupăitură, (pop.) treapăd, (reg.) zdupăială, (Mold. și Bucov.) dupăit, dupăitură. (~ de copite.)