tristețe

TRISTÉȚE, tristeți, s. f. Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; p. ext. regret. – Trist + suf. -ețe (după fr. tristesse, it. tristezza).

TRISTÉȚE, tristeți, s. f. Starea sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; p. ext. regret. – Trist + suf. -ețe (după fr. tristesse, it. tristezza).

TRISTÉȚE, tristeți, s. f. (Și în forma tristeță) Stare de spirit apăsătoare; mîhnire, amărăciune. Surîd cu o Tristețe de moarte în suflet. CAMIL PETRESCU, U. N. 414. La voi sînt tristeți grele, iar eu, în mijlocul acestor catastrofe, sînt absorbită numai de acest sentiment nou. C. PETRESCU, Î. II 68. Treci, lăsînd în urmă, la răspîntii mute, Umbre solitare și necunoscute, Treci, ducînd o parte din tristețea lor. TOPÎRCEANU, B. 13. ♦ Părere de rău, regret. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău Se-ntoarce în zadar. EMINESCU, O. I 192. – Variantă: tristéță s. f.

tristéțe s. f., art. tristéțea, g.-d. art. tristéții; pl. tristéți

tristéțe s. f., art. tristéțea, g.-d. art. tristéții; pl. tristéți

TRISTÉȚE s. 1. v. mâhnire. 2. v. posomoreală. 3. duioșie, durere, întristare, jale. (~ exprimată de o doină.) 4. melancolie. (O dulce ~.)

Tristețe ≠ bucurie, veselie, voioșie

TRISTÉȚE s. f. stare sufletească apăsătoare; mâhnire, amărăciune; melancolie; (p. ext.) regret. (după fr. tristesse, it. tristezza)

TRISTÉȚE tristeți f. Stare de spirit a unui om trist. [G.-D. tristeții] /trist + suf. -ețe

*tristéță f., pl. ĭ (fr. tristesse, it. tristezza, lat. tristĭtia). Întristare: tristeța unuĭ bolnav. Melancolie: tristeța toamneĭ.

TRISTEȚE s. 1. amărăciune, întristare, mîhnire, necaz, supărare, (înv. și pop.) obidire, (pop.) obidă, (înv. și reg.) scîrbă, (Transilv., Mold. și Bucov.) bănat, (înv.) mîhneală, mîhniciune, scîrbie, (fig.) cătrănire. (Ți-a trecut ~?) 2. întristare, mîhnire, posomoreală, (rar) posăceală, (fig.) înnorare. (~ privirii.) 3. duioșie, durere, întristare, jale. (~ exprimată de o doină.) 4. melancolie. (O dulce ~.)

TRISTEȚE. Subst. Tristețe, întristare, supărare, mîhnire, mîhniciune (înv.), amărăciune, amar (fig.), amărîre (rar), dezolare, mohorîre (fig.), mohoreală, înnorare (fig.), posomorîre, posomoreală, urît, indispoziție; dor, alean (pop.), melancolie, nostalgie; jale, durere, îndurerare, necaz, vai și amar, nefericire, nenorocire; chin, chinuire, chinuială (rar), suferință, suferire (înv.). Deprimare, depresiune (fig.), stare depresivă, demoralizare, demoralizație (înv.), descurajare; desperare, desperație (înv.), deznădejde (rar), deznădăjduire. Neliniște, angoasă (livr.), anxietate, neurastenie, ipohondrie. Plictiseală, plictis (înv. și fam.), apatie, indiferență, splin (spleen). Tînguire, tînguit, tînguială, jeluire, jeluit. Lacrimi, plîns, plînset, plînsoare, lamentație, văicăreală (pop. și fam.), văitare, vaiet, văitătură. Valea plîngerii (a lacrimilor). Țristimanie (rar), Tristiman (rar), ipohondru; nefericit. Adj. Trist, întristat, supărat, supărăcios (rar), mîhnit, mîhnicios (rar), amărît, amar, abătut, mohorît, înnorat (fig.), plouat (fig.), posomorît, posac, morocănos, indispus, prost dispus, întunecat (fig.), întunecos (fig.), dosădit (înv. și pop. ), sumbru; melancolic, nostalgic, elegiac; îndurerat, necăjit, nefericit, nenorocit; neconsolat, neconsolabil, nemîngîiat, chinuit, suferitor (rar). Deprimat, descurajat, demoralizat, dezolat, desperat, deznădăjduit. Neliniștit anxios, îngrijorat; depresiv, ipohondru. Plictisit, apatic, indiferent. Tînguitor, tînguios, tînguibil, jalnic, jeluit (pop.), plin de jale; plîngător, plîngăreț, plîngocios, văitător (rar), văităreț (rar). Funebru, sinistru, funest, lugubru, macabru. Întristător, deprimant, dezolant (livr.), dezolator (rar), mîhnitor (rar), apăsător, descurajant, descurajator, demoralizant. Vb. A fi trist, a fi întristat, a fi copleșit de tristețe, a fi supărat (mihnit, amărît, posomorit), a fi rău (prost) dispus, a fi indispus, a fi abătut, a se scula cu dosul (fundul) în sus, a sta supărat, a sta drîmboi, a fi (a sta, a ședea, a umbla) ca o curcă plouată, a nu-i arde (cuiva) de glumă, a nu-i fi (cuiva) boii acasă, a i se îneca corăbiile, a nu fi în apele lui, a nu fi în toate apele, a-l durea (pe cineva) inima (sufletul), a-i fi (cuiva) inima grea, a-i sîngera (cuiva) inima, a plînge și pămîntul sub el. A suferi, a se chinui, a îndura, a suporta, a-și înghiți amarul, a duce dorul, a suferi de dor, a-i fi dor de..., a tînji. A se plictisi, a-i fi (cuiva) urît, a muri de plictiseală. A plînge, a vărsa lacrimi, a se tîngui, a se jeli, a se văita, a se văicări (pop. și fam.), a se văiera (reg.), a se lamenta. A se întrista, a se supăra, a se mîhni, a se amărî (fig.), a se posomorî, a se indispune, a-și strica buna dispoziție, a se întuneca (fig.), a se înnegura (fig.), a se înnora (fig.), a-și pune ceva la inimă, a rămîne cu inima friptă; a se descuraja, a se demoraliza; a despera, a deznădăjdui, a(-și) pierde nădejdea. A întrista, a supăra, a mîhni, a amărî, a dezola (livr.), a deprima, a necăji, a chinui, a strica cuiva inima, a îndurera, a neferici, a nenoroci; a demoraliza, a descuraja. Adv. Cu tristețe, cu durere, cu mîhnire, cu jale, cu amărăciune; cu lacrimi de sînge; cu nasul în jos, cu inima ca pămîntul. V. boală, consolare, deznădejde, lamentare, necaz, nefericire, neliniște, neplăcere, pesimism, plictiseală, plîns, regret, singurătate, supărare, temperament.