trinitarian

TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinita- rienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian.

TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența trinității. 2. Adj. Care aparține trinitarienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian.

trinitarián (-ri-an) adj. m., s. m., pl. trinitariéni (-ri-eni); adj. f., s. f. trinitariánă, pl. trinitariéne

trinitarián s. m., adj. m. (sil. -ri-an), pl. trinitariéni (sil. -ri-eni); f. sg. trinitariánă, g.-d. art. trinitariénei, pl. trinitariéne

TRINITARIÁN s., adj. (BIS.) mathurin. (Prozelit ~.)

TRINITARIÁN, -Ă s.m. și f. (Bis.) 1. Nume dat celor care acceptă dogma trinității. 2. Călugăr din ordinul monahal al Sfintei Treimi, înființat în sec. XII în scopul eliberării creștinilor căzuți în captivitate la musulmani; trinitar; mathurin. // adj. Referitor la trinitarieni, care aparține trinitarienilor. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / cf. engl. trinitarien].

TRINITARIÁN, -Ă s. m. f. 1. nume dat celor care acceptă dogma trinității. 2. călugăr din ordinul monahal al Sfintei Treimi, înființat în sec. XII în scopul eliberării creștinilor căzuți în captivitate la musulmani; trinitar. (< engl. trinitarian)

TRINITARIAN s., adj. (BIS.) mathurin. (Prozelit ~.)

trinitarian, -ă, trinitarieni, -e, adj., s.m și f. 1. Adj. Care aparține trinitarienilor (2), privitor la trinitarieni; trinitar. 2. S. m. și f. Credincios creștin care acceptă ca dogmă de bază existența Sfintei Treimi; trinitar. 3. S. m. pl. Membri ai ordinului călugăresc catolic al „Sfintei Treimi”, înființat în 1198 de Jean de Matha și Félix de Valois pentru răscumpărarea creștinilor robiți de sarazini; trinitari. – Din engl. trinitarian.