torăi

TORĂÍ, tórăi și torăiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi repede și fără întrerupere. Căpitanul torăia parcă n-ar mai fi vorbit de un secol și ar ține să-și reverse acuma tot sufletul. REBREANU, P. S. 141.

tórăĭ v. intr. V. turuĭ.

túruĭ, a -í v. intr. (imit. d. tur-tur, huĭetu vorbelor fără șir, format ca și a dîrdîi, a torosi, a întoroĭa). Gunguresc ca turturica. Fam. Dîrdîĭ, flecăresc, hondrănesc: sporovește și-ĭ turuĭe mereŭ gura (Car. VR. 1909, 11, 224). V. tr. A turui cuvintele, a vorbi prea răpede. – Și torăĭ (Rebr.).