toporâie

TOPORÎ́IE, toporîi, s. f. (Regional) Coada coasei; coporîie. Vlaga li se scurgea [cositorilor] în toporîi, din toporîi trecea în oțel și de acolo în pămînt, la rădăcina fiecărui fir de iarbă atins de coasă. VORNIC, O. 90. Unele toporîi sînt împărțite prin crestături în palme, putîndu-se măsura cu dînsele ca și cu stînjinul. PAMFILE, A. R. 125.

toporấie (reg.) s. f., art. toporấia, g.-d. art. toporấii; pl. toporấi, art. toporấile

toporâie s. f., art. toporâia, g.-d. art. toporâii; pl. toporâi

TOPORÂIE s. v. coadă.

toporî́ĭe și coporî́ĭe (sud) și toporî́ște și -íște (est, Trans.) f. (rus. koporúlĕa, hîrleț, infl. de vsl. bg. toporište, topor mare. Cp. și cu ung. kaparo, un fel de sulă colțorată). Coadă de coasă (numită în nord cósie, în Buc. și cosiriște). V. codirișcă.

toporîie s. v. COADĂ.