topitură

TOPITÚRĂ, topituri, s. f. 1. Substanță lichidă obținută prin topirea unei substanțe solide. ♦ Spec. Metal lichid dintr-un cuptor de topit în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare. 2. (Reg.) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mâncare preparată din bucățele de carne desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată. – Topi + suf. -tură.

TOPITÚRĂ, topituri, s. f. 1. Substanță lichidă obținută prin topirea unei substanțe solide. ♦ Spec. Metal lichid dintr-un cuptor de topit în timpul unui ciclu de topire sau de elaborare. 2. (Reg.) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mâncare preparată din bucățele de carne desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată. – Topi + suf. -tură.

TOPITÚRĂ, topituri, s. f. 1. Lichid obținut prin topirea unei substanțe solide. 2. (Regional) Slănină subțire (de pe burta porcului) care se topește pentru a se obține din ea untură; mîncare preparată din bucățele de carne desprinse de pe slănină și prăjite cu ceapă tocată mărunt. Gospodarii stau la vetrele lor și pregătesc mămăliga și topitura. SADOVEANU, B. 111. Înghițea felie după felie și întingea în topiturâ bucăți mari de mămăligă. id. ib. 95.

topitúră (substanță lichidă) s. f., g.-d. art. topitúrii; pl. topitúri

topitúră s. f., g.-d. art. topitúrii; pl. topitúri

topitúră/tochitúră (mâncare) s. f., g.-d. art. topitúrii/tochitúrii; pl. topitúri/tochitúri

TOPITÚRĂ s. v. magmă.

TOPITÚRĂ ~i f. 1) Masă lichidă, obținută prin topire; substanță topită. 2) Grăsime de porc topită pentru untură. [G.-D. topiturii; Var. tochitură] /a topi + suf. ~tură

topitúră f., pl. ĭ. Nord. Fam. Cu topitură, cu mîncărĭ topite (unt, slănină ș. a.), adică „cu mîncărĭ bune, cu masă mare, strașnic”: bal cu topitură.