tont

TÂNT, -Ă adj. v. tont.

TONT, TOÁNTĂ, tonți, toante, adj., s. m. și f. (Om) prost, neghiob, nătâng. [Var.: (pop.) tânt, -ă adj.] – Cf. it., sp., port. tonto.

TÂNT, -Ă adj. v. tont.

TONT, TOÁNTĂ, tonți, toante, adj., s. m. și f. (Om) prost, neghiob, nătâng. [Var.: (pop.) tânt, -ă adj.] – Cf. it., sp., port. tonto.

TÎNT, -Ă adj. v. tont.

TONT, TOÁNTĂ, tonți, toante, adj. Prost, neghiob, nătîng. Badea – negustor nepriceput și tont – își adusese acasă nu tihnă... ci belea. GALACTION, O. I 134. ◊ Fig. Leleo muică, măiculiță! Ia dă-mi toanta pușculiță; Că de an n-am mai cătat-o Și rugina-a fi mîncat-o. BOLLIAC, O. 183. ◊ (Substantivat) S-a amestecat fără rost Bucșan, ca un tont, căruia nimeni nu-i ceruse părerea. SADOVEANU, N. F. 146. Colo la răzor, tontule... pune umăru de-mpinge. ALECSANDRI, T. 395. Cucule cucuțule, Cucule drăguțule, Cîntă diminețile Pe la toate porțile; Să se scoale toantele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. – Variantă: tînt, -ă (BENIUC, V. 124, CREANGĂ, A. 5) adj.

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toántă, pl. toánte

tónt adj. m., s. m., pl. tonți; f. sg. toántă, pl. toánte

TONT adj., s. v. prost.

Tont ≠ ager, deștept, înțelept, inteligent, isteț, mintios

tont (-oántă), adj. – Prost, nerod. – Var. tînt. Creație expresivă, cf. tîmp, it., sp., port. tonto, calabr. ntontu (Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 636; REW 8988). – Der. tontălău (var. tăntălău, tontalan, tontolog, tontolete), s. m. (prost, nătîng, nepriceput); tonti, vb. (a prosti). Tontoroi, s. n. (țopăială) se bazează fără îndoială pe același sens, deși nu este atestat astfel, se folosește în expresia a juca tontoroiul „a țopăi ca un nebun”, var. țonțoroi (după Cihac, II, 534, de la țanțoș; după Scriban,din mag. tantorogni „a țopăi”). Torontoc, s. m. (Olt., prost) s-a format ca sărîntoc. Tut, s. m. (Munt., prost) pare a fi același cuvînt ca tont, cu pierderea nazalei, der. tută, s. f. (toantă); rătuti, vb. (a prosti, a zăpăci), pe care Scriban îl lega degeaba de mag. Ratoti ember „om din satul Ratot”; rătuteală, s. f. (zăpăceală; prostie); hututui, s. m. (Mold., zăpăcit); tutuială, s. f. (zăpăceală).

TONT toántă (tonți, toánte) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; nătâng; tălălău. /Orig. nec.

tânt a. Mold. V. tont: Vasile tântul CR.

tont a. și m. neghiob. [Cf. spaniol tonto].

tînt, V. tont.

tont, toántă adj. (lat. [at]-tonitus, uĭmit, speriat; it. sp. pg. tonto, prost. D. rom. vine ung. tandi, țopîrlan). Prost, neghĭob: stăĭ, toanto! – Și tînt (Mold. Munt.).

TONT adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tătălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai ești, amice, de-ai putut să faci așa ceva!)

ȚONC, ȚONȚ cuvînt de alintare pentru copil. 1. Țoncu 1808 (Acte Sc); – jupîn, 1838 (P Bor 47); + -ești: Țonțești fam. (Buștenari), grupul de familii cu numele Țoncu. 2. Țonca b. (17 A I 147). 3. Țoancă b. (Ard). 4. Țonța b. (Sd XVI); f. (17 A I 61, V 374). 5. Țonțea b. (17 A II 14). 6. Țonțeiu, Strat, mold. (RI X 275). 7. Țuncu, St. (RA VI 39); Țuncă, Miron, 1782 (BCI VII 60).

cu tonții / toantele expr. (glum.) cu toții / toatele.