togă

TÓGĂ, togi, s. f. Mantie largă și lungă, fără mâneci, pe care o purtau romanii peste tunică, înfășurată pe corp, pornind de la umărul stâng și lăsând descoperit brațul și umărul drept. – Din lat. toga.

TÓGĂ, togi, s. f. Mantie largă și lungă, fără mâneci, pe care o purtau romanii peste tunică, înfășurată pe corp, pornind de la umărul stâng și lăsând descoperit brațul și umărul drept. – Din lat. toga.

TÓGĂ, togi, s. f. Haină lungă și largă, fără mîneci, pe care o purtau romanii peste tunică. Era acum cu două mii de ani îndepărtat, printre colonadele albe ale cetății antice, în togă albă, în sandale și cu fruntea încinsă de cunună. C. PETRESCU, Î. II 103. Traian, în tunică scurtă... cu toga pe umeri, iese cu alți doi soți de subt un portic. ODOBESCU, S. III 74. Să schimbăm pantalonul și surtucul pe togă. RUSSO, S. 49.

tógă s. f., g.-d. art. tógii; pl. tógi

tógă s. f., g.-d. art. tógii; pl. togi

TÓGĂ s. v. robă.

TÓGĂ s.f. Îmbrăcăminte specifică a romanilor constând dintr-o bucată lungă de stofă sau de lână, care se purta înfășurată pe corp, pornind de la umărul stâng și lăsând descoperit brațul drept. [< lat. toga].

TÓGĂ s. f. 1. îmbrăcăminte bărbătească la romani constând dintr-o bucată lungă de stofă sau de lână, care se purta înfășurată pe corp, pornind de la umărul stâng și lăsând descoperit brațul drept. 2. robă. (< lat. toga)

TÓGĂ ~gi f. 1) Mantie lungă și largă fără mâneci, purtată peste tunică, lăsând descoperit brațul și umărul drept. 2) Haină de ceremonie, lungă până la pământ, cu mâneci largi. ~ de avocat. [G.-D. togii] /<lat. toga

togă f. haină lungă ce Romanii puneau peste tunică: toga era veșmântul național al Romanilor.

*tógă f., pl. e și ĭ (lat. toga). Un fel de manta de lînă care era haĭna națională și de ceremonie a Romanilor. Haĭna pe care în unele țărĭ o poartă judecătoriĭ și avocațiĭ în ședință și profesoriĭ universitarĭ la examenele studenților orĭ la solemnitățĭ (robă).

togă s. v. ROBĂ.

CEDANT ARMA TOGAE, CONCEDANT LAUREA LAUDI (lat.) armele să cedeze locul togii, laurii – elocvenței – Cicero, „De oficiis”, I, 22, 77. Astfel formulează Cicero preferința sa pentru o conducere civilă a societății. P. ext. Îndemn la soluționarea pașnică a conflictelor.