tocilară

TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțitul instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțirea instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar.

TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. (La m.) Persoană care se ocupă cu ascuțirea instrumentelor de tăiat. 2. Fig. (În limbajul școlarilor) Elev care învață pe dinafară (de obicei fără preocuparea de a adînci); bucher.

tocilár s. m., pl. tocilári

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

tocilár s. m., pl. tocilári

tociláră s. f., g.-d. art. tocilárei; pl. tociláre

TOCILÁR s. (rar) ascuțitor, (reg.) tocitor, (Ban., Transilv. și Bucov.) șlaifăr. (~ul ascute cuțitele.)

TOCILÁR s. v. bucher.

TOCILÁR ~i m. 1) Persoană care se ocupă cu ascuțirea (la tocilă) a instrumentelor de tăiat. 2) fam. Elev care învață lecțiile în mod mecanic, fără a pătrunde în esență; bucher. /tocilă + suf. ~ar

tocilar m. cel ce ascute la tocilă.

tocilár m. (d. točilă, bg. točilar). Ascuțitor de cuțite ș. a. în prăvălia luĭ (în România, de ordinar, Italienĭ). Fig. Iron. Elev care învață (o tocește) prea mult.

TOCILAR s. (rar) ascuțitor, (reg.) tocitor, (Ban., Transilv. și Bucov.) șlaifăr. (~ ascute cuțitele.)

tocilar s. v. BUCHER.

tocilar, tocilari s. m. v. tocar