tanca

ȚẤNCĂ, țânce, s. f. (Rar) Fetiță, copiliță. – Din țânc.

ȚÂNCĂ, țânce, s. f. (Fam.; rar) Fetiță, copiliță. – Tânc + suf. -ă.

ȚÎ́NCĂ, țînce, s. f. (Rar, mai ales depreciativ) Fetiță, copiliță. Cum, eu să nu mă însor pînă n-a crește țînca asta? PAMFILE, M. R. 28.

țấncă (rar) s. f., g.-d. art. țấncei; pl. țấnce

tancá vb., ind. prez. 1 sg. tanchéz, 3 sg. și pl. tancheáză

țâncă s. f., g.-d. art. țâncei; pl. țânce

TANCÁ vb. I. tr. (Rar) A aproviziona un (auto)vehicul cu carburant. [P.i. -chez. / < germ. tanken, engl. tank].

țâncă, țânce, s.f. (reg.) 1. (pop. și înv.) fetiță, copiliță. 2. (înv.) femela unui câine de talie mică.

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin mulțimea asta? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș.

Tanc/a, -o, -i, -iu, -u, -ulĭ v. Stan III A 3, 4, 6, B 5.