tabla-bașa

TABLÁ-BAȘÁ s. m. invar. (Înv.) Cal de paradă pe care sultanul îl dădea în dar unui domn român, la numirea acestuia. ♦ Fig. (Adverbial) Comod, confortabil. – Din tc. tabla bași.

TABLÁ-BAȘÁ s. m. invar. (Înv.) Cal de paradă pe care sultanul îl dădea în dar unui domnitor român, la numirea acestuia. ♦ Fig. (Adverbial) Comod, confortabil. – Din tc. tabla bașı.

TABLA-BÁȘA s. m. (Învechit) Cal frumos împodobit, pe care sultanul îl dădea noului domnitor din țările romînești, la numirea sa. Caragea... ș-a făcut intrarea în București cu alai domnesc, călare pe «tabla-bașa». GHICA, S. 28. ♦ Fig. (Adverbial) Cum e mai bine, comod, confortabil. Nu e nici un cuvînt ca să stăm, tixiți ca sardelele, 7 inși într-un compartiment, iar în altul să doarmă tabla-bașa un singur voiajor. VLAHUȚĂ, la TDRG. [Împăratul] cu fruntașii căpeteniilor, se așezară tabla-bașa în palat, a cărei mîndrețe întrecea orice închipuire. POPESCU, B. III 58.

tablá-bașá (înv.) (ta-bla-) s. m.

tablá-bașá s. m. invar. (sil. -bla)

TABLÁ-BAȘÁ adv. v. bine, comod, confortabil.

tabla-bașa m. 1. cel dintâiu cal din grajdul împărătesc pe care Sultanul îl trimetea noului Domn: Caragea și-a făcut intrarea în București, cu alaiu domnesc, călare pe tabla-bașa în sunetul clopotelor, al surlelor și al tobelor GHICA; 2. azi, în Oltenia, om care nu face nimic. [Turc. TABLA-BAȘA, lit. primul din grajd (v. Talambașa)]. ║ adv. de-a gata, întins (în basmele muntene): el cu fruntașii s’așezară tabla-bașa în palat POP.

tablá-bașá m., gen. al luĭ (turc. tavlabașy, „șefu grajduluĭ, primu în grajd”, d. ngr. stávlos, lat. stábulum, staul, grajd. V. tabla 2). Calu de paradă pe care sultanu îl dăruĭa nouluĭ domn și care avea pe șa topuzu și sabia. (Și tablabáș). Azĭ. Iron. A veni, a ședea tabla-bașa, a veni, a ședea fără grijă la lucrurĭ de-a gata (de ex., la un prînz p. care tu n’aĭ muncit). V. bimbașa.

tabla-bașa adv. v. BINE. COMOD. CONFORTABIL.