tărziu

tărzíŭ, V. tîrziŭ.

tîrzíŭ, -íe adj. (lat. pop. tardivus d. tardus, tîrziŭ; it. tardivo, pv. tardiu, fr. tardif, sp. pg. tardio. V. tardiv). Care vine saŭ apare după timpu obișnuit orĭ așteptat: sosire tîrzie, regrete tîrziĭ, minte tîrzie. Tîrziŭ la minte, care se deșteaptă cu inteligența tîrziŭ. Tîrziŭ la vorbă, greoĭ la vorbă. Adv. A te scula tîrziŭ. Într’un tîrziŭ, tîrziŭ, după multă așteptare. – În nord tărziŭ (formă derivată din tîrziŭ). V. devreme, timpuriŭ.