sărăcie

SĂRĂCÍE, (5) sărăcii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenței; starea, viața celui sărac (1). ◊ Expr. Sărăcie lucie (sau cu luciu, neagră) = sărăcie mare, totală. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în afacerile altuia. 2. Starea unui loc sărac, neproductiv. 3. Aspect sărăcăcios. 4. Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei ființe fără valoare. – Sărac + suf. -ie.

SĂRĂCÍE, sărăcii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenței; starea, viața celui sărac (1). ◊ Expr. Sărăcie lucie (sau cu luciu, neagră) = sărăcie mare, totală. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în afacerile altuia. 2. Starea unui loc sărac, neproductiv. 3. Aspect sărăcăcios. 4. Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei persoane fără valoare. – Sărac + suf. -ie.

SĂRĂCÍE, (2) sărăcii, s. f. (În opoziție cu bogăție) 1. Lipsa mijloacelor necesare existenței; starea celui sărac. «Domnu Preda» lupta cu sărăcia și, într-o căsuță închiriată... își creștea din greu cei trei copii care-i împovărau văduvia. C. PETRESCU, S. 63. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul. EMINESCU, O. I 147. Te las naibei sărăcie și mă duc la vitejie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285. Vorbă multă, sărăcia omului (= cine vorbește mult, pierde vremea și nu-și vede de treabă). ◊ (Personificat) Ne ține sărăcia în brațe de nici nu ne mai lasă să răsuflăm. REBREANU, R. I 198. Își lua cătinel drumul spre gazdă, unde-l aștepta sărăcia cu masa întinsă. CREANGĂ, O. A. 98. ◊ Expr. Sărăcie lucie (cu lustru sau neagră) = sărăcie mare, totală. Numai murdăria pe care o dospise soarele de vară și sărăcia cu lustru a surtucarilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 39. Măi, dar ce sărăcie lucie pe aici. CREANGĂ, P. 308. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treburile proprii, a nu se amesteca în afacerile altuia. ♦ Aspect sărăcăcios. Să privim acum și la sărăcia iluminată de razele unei lumînări de seu, băgată în gîtul unui clondiri ce ținea loc de sfeșnic. EMINESCU, N. 41. ♦ Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. M-a scos din sărite atîta sărăcie de spirit. CAMIL PETRESCU, U. N. 17. Așa sărăcie de lemne nu s-a văzut nici la bordeiul cel mai sărăcăcios. CREANGĂ, P. 256. 2. Fig. Epitet depreciativ dat unui lucru sau unei ființe. Se ridică o sărăcie de fir de tusă și astupă gîtlejul maicii Nataliei. STĂNOIU, C. I. 195. Sărăcia de epistolă se înființa din nou, însoțită de cruda lumină a unei lămpi. M. I. CARAGIALE, C. 7. Văzuși, nene, ce bine a lovit-o sărăcia de hagiu! CARAGIALE, O. III 33.

sărăcíe s. f., art. sărăcía, g.-d. art. sărăcíei; (lucruri fără valoare) pl. sărăcíi, art. sărăcíile

sărăcíe s. f., art. sărăcía, g.-d. art. sărăcíei; (lucruri fără valoare) pl. sărăcíi, art. sărăcíile

BURUIANA-SĂRĂCÍEI s. v. pătrunjel-de-câmp, pătrunjel-sălbatic.

RĂDĂCINA-SĂRĂCÍEI s. v. pătrunjel-de-câmp, pătrunjel-sălbatic.

SĂRĂCÍE s. 1. mizerie, (pop.) scăpătare, (înv. și reg.) ticală, (înv.) scăpăciune, scăpătăciune. (A murit în ~.) 2. lipsă, mizerie, nevoie, (livr.) indigență, penurie, privațiune, (înv. și pop.) calicenie, calicie, neavere, (înv. și reg.) niștotă, scumpete, ticăloșie, (reg.) sărăpanie, (înv.) meserătate, mișelătate, mișelie, neputință, nevoință, scădere, scumpătate. (O acută ~ bântuia pe atunci.) 3. v. lipsă. 4. nefertilitate, neproductivitate, nerodnicie, sterilitate, (rar) sterpăciune. (~ unui teren.)

SĂRĂCÍE s. v. văduvie.

Sărăcie ≠ avere, belșug, bogăție, bunăstare, îndestulare

sărăcie f. starea celui sărac.

sărăcíe f.(d. sărac). Starea celuĭ sărac: a trăĭ în sărăcie. V. lipsă, carență, deficiență, indigență, penurie, mizerie, nevoĭe, ananghie.

buruiana-sărăciei s. v. PĂTRUNJEL-DE-CÎMP. PĂTRUNJEL-SĂLBATIC.

rădăcina-sărăciei s. v. PĂTRUNJEL-DE-CÎMP. PĂTRUNJEL-SĂLBATIC.

SĂRĂCIE s. 1. mizerie, (pop.) scăpătare, (înv. și reg.) ticală, (înv.) scăpăciune, scăpătăciune. (A murit in ~.) 2. lipsă, mizerie, nevoie, (livr.) indigență, penurie, privațiune, (înv. și pop.) calicenie, calicie, neavere, (înv. și reg.) niștotă, scumpete, ticăloșie, (reg.) sărăpanie, (înv.) meserătate, mișelătate, mișelie, neputință, nevoință, scădere, scumpătate. (O acută ~ bîntuia pe atunci.) 3. insuficiență, lipsă, (înv.) neajungere. (~ de legume pe piață.) 4. nefertilitate, neproductivitate, nerodnicie, sterilitate, (rar) sterpăciune. (~ unui teren.)

sărăcie s. v. VĂDUVIE.

SĂRĂCIE. Subst. Sărăcie, mizerie, calicie, calicenie (rar), sărăcie lucie (cu luciu, neagră), goliciune, golătate (rar), mișelie (înv.), mișelătate (rar), viață de cîine, viață cusută cu ață; nevoie, nevoință (înv.), strîmtoare (fig.), strîmtorare, privațiune (livr.), lipsă, penurie (livr.), paupertate (livr.), pauperism (livr.), indigență (livr.). Sărăcie, calicire, pauperizare (livr.); ruinare, ruină (fig.), faliment; insolvabilitate. Sărac, sărăcan (pop.), sărăntoc (adesea peior.), sărăcilă (pop. și fam.), sărman, sărmănel (dim., pop.), om nevoiaș, nevoie (pop.), calic, mizer (livr.), pîrlit (fig., fam.), coate goale (depr.), golan (peior.), desculț (fig.), mișel (înv., reg.); prăpădit, amărît; falit (fig.), mofluz (înv.), mofluzit (înv.). Sărăcime, calicime. Adj. Sărac, sărăcuț (dim.), sărăcăcios, sărăcan (pop.), sărac lipit (pămîntului), sărman, sărmănel (dim., pop.), sărmănuț (pop.), calic, calicesc (rar), mișel (înv. și reg.), nevoiaș, neavut, strîmtorat, pauper (livr.), mizer (livr.); oropsit, prăpădit, amărît, necăjit, biet; pîrlit (fig., fam.); fără căpătîi, fără casă și masă, cu traista în băț, gol, gol (ca un) nap (ca napul), gol pușcă, gol făcăleț, gol ca degetul; scăpătat, ruinat (fig.), falit, falimentar (fig.); lefter, ififliu (reg. și fam.), subțire la pungă. Vb. A fi sărac, a fi nevoiaș, a trăi în sărăcie (în calicie, în mizerie), a fi mîncat de nevoi, a (o) duce greu, a trăi cu chiu cu vai, a trăi ca Doamne-păzește, a trage mîța (pe dracul) de coadă, a trăi (a o duce) de azi pe mîine; a fi sărac lipit (pămîntului), a fi sărac fript, a nu avea nici cenușă în vatră, a nu avea sare de mămăligă; a fi muritor de foame, a-i fierbe cuiva două oale, una seacă și una goală, a nu avea ce pune pe masă, a nu avea cu ce chiorî o găină (un șoarece); a fi gol pușcă, a fi gol prepeleac, a fi cu coatele goale, a nu avea cămașă pe sine, a-i ieși cuiva părul prin căciulă; a nu avea nici cer nici pămînt, nu avea unde să-și pună capul, a avea casa sub cușmă; a fi lefter, a nu avea (nici) o lăscaie (para) chioară (frîntă), a-i fi cuiva punga ofticioasă, i-a cîntat cucul în pungă, a nu i se îmbulzi (cuiva) pițulele în buzunar. A sărăci, a (se) calici, a scăpăta, a se ruina (fig.), a da faliment, a mofluzi (înv.), a-și pierde averea, a rămîne falit, a rămîne lefter, a se lefteri (înv.), a da de fundul sacului; a ajunge la sapă de lemn, a ajunge sărac lipit (pămîntului), a rămîne cu ața mămăligii, a ajunge de la moară la rîșniță, a rămîne de dîrvală, a rămîne pe drumuri, a se duce (a ajunge) la hagialîc, a se face hagiu, a ajunge la lulele, a ieși (a ajunge) la covrigi, a rămîne numai cu pielea, a rămîne în cămașă, a ajunge muritor de foame. A sărăci (pe cineva), a pauperiza (livr:), a ruina (fig.); a despuia, a dezbrăca (fig.), a lăsa gol (pușcă), a lua cămașa (de pe cineva), a lăsa pe cineva brebenel, a-i lua cuiva pielea (șapte, nouă piei), a-i scoate cuiva (și) dinții din gură, a lăsa pe cineva la papuci, a-i lua (a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră; a lăsa (pe cineva) lefter, a lefteri (fam.); a aduce la sapă de lemn, a scoate pe cineva la covrigi, a lăsa pe cineva lipit pămîntului, a lăsa pe cineva scîndură, a lăsa (a arunca) pe cineva pe drum (pe drumuri), a lăsa pe cineva muritor de foame, a-i lua cuiva și bucățica din (de la) gură, a-i lua cuiva pîinea (pita) de la gură. Adv. În sărăcie, în mizerie, ca vai de lume. V. deposedare, dezastru, dispariție, distrugere, nefericire, pagubă, risipă.

ARTES OMNES PERDOCET PAUPERTAS (lat.) sărăcia te învață toate meșteșugurile – Plaut, „Stichus”, 178.

PAUPERTAS ET SENECTUS GRAVISSIMA IN REBUS HUMANIS MALA SUNT (lat.) sărăcia și bătrânețea sunt cele mai mari necazuri în viața omului – Apuleius, „Metamorphoses”, 2, 80.

a-și vedea de sărăcie expr. a-și vedea de treabă, a nu se amesteca.