sânișor

SÂNIȘÓR, sânișori, s. m. Diminutiv al lui sân (1). – Sân + suf. -ișor.

SÂNIȘÓR, sânișori, s. m. Diminutiv al lui sân (1). – Sân + suf. -ișor.

SINIȘÓR s. n. v. sînișor.

SÎNIȘÓR, (1, 2, 3) sînișoare, s. n., și (4) sînișori, s. m. Diminutiv al lui sîn. 1. v. sîn (1). Na, taică, basmaua mea, Înfășoară mîna-n ea Și mi-o bagă-N sînișor, De mă scapă să nu mor. TEODORESCU, P. P. 683. 2. v. sîn (3). Sînișoru-i suspina, Ochișorii-i lăcrima. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. 3. v. sîn (7). De ce să-i zică astfel – Copca Rădvanului – acestui sînișor pe care Oltul îl îneacă în fiecare primăvară, iar șoseaua pare că l-a ocolit întotdeauna? GALACTION, O. I 62. 4. v. sîn (4). – Variantă: (Mold., învechit) sinișór (ALECSANDRI, P. I 99) s. m. și n.

sânișór s. m., pl. sânișóri

sânișór s. m., pl. sânișóri

SÂNIȘÓR s. pieptișor, pieptuleț, pieptuț, sânuleț, țâțișoară, (pop.) țâțucă.

SÂNIȘÓR s. v. golfuleț.

SÎNIȘOR s. pieptișor, pieptuleț, pieptuț, sînuleț, țîțișoară, (pop.) țîțucă.

sînișor s. v. GOLFULEȚ.