sângeriu

SÂNGERÍU, -ÍE, sângerii, adj. De culoarea sângelui, roșu (ca sângele); sângerat2 (3), sângeros (4). – Sânger + suf. -iu.

SÂNGERÍU, -ÍE, sângerii, adj. De culoarea sângelui, roșu (ca sângele); sângerat2 (3), sângeros (4). – Sânger + suf. -iu.

SÎNGERÍU, -ÍE, sîngerii, adj. De culoarea sîngelui, roșu (ca sîngele). Lumina amurgului îi lungește umbrele mărunte și-o îmbracă într-o plasă subțire, ca de argint aprins, sîngeriu. MIHALE, O. 434. Cele două ferestre aveau draperii sîngerii. CAMIL PETRESCU, O. II 561. Acel chioșc de lemnărie... pardosit cu lespezi de marmoră sîngerie... era așezat pe o coastă surpată, dar nu prea înaltă, a Dunării. ODOBESCU, S. I 139. – Variantă: sîngeníu, -íe (MARIAN, O. II 154) adj.

sângeríu adj. m., f. sângeríe; pl. m. și f. sângeríi

sângeríu adj. m., f. sângeríe; pl. m. și f. sângeríi

SÂNGERÍU adj. 1. (livr.) sangvinolent, (înv.) sângerat, sângeros. (Spută ~.) 2. roșu, (înv.) sângeratic, sângeros. (Marmură ~; reflexe ~.)

SÂNGERÍU ~e (~i) pop. Care este de culoarea sângelui; roșu. /sânger + suf. ~iu

sângeriu a. de coloarea sângelui: lespezi de marmură sângerie OD.

sîngeríŭ, -íe adj. (din *sîngeniŭ, din aceĭașĭ răd. cu sîngerez). De coloarea sîngeluĭ.

SÎNGERIU adj. 1. (livr.) sanguinolent, (înv.) sîngerat, sîngeros. (Spută ~.) 2. roșu, (înv.) sîngeratic, sîngeros. (Marmură ~; reflexe ~.)