suflețel

SUFLEȚÉL, suflețele, s. n. Diminutiv al lui suflet. – Suflet + suf. -el.

SUFLEȚÉL, suflețele, s. n. Diminutiv al lui suflet. – Suflet + suf. -el.

SUFLEȚÉL, suflețele, s. n. Diminutiv al lui suflet. 1. v. suflet (6). Rău mă doare suflețelu, Cînd îmi văd ibovnicelu. HODOȘ, P. P. 136. 2. v. suflet (3). Trage, trage clopoțel Că-ți mai vine-un suflețel. MARIAN, Î. 4. Te iubesc, te sărut, suflețelul meu! NEGRUZZI, S. I 17. Tu Ileană Consinzană, Suflețel fără prihană. ALECSANDRI, P. P. 29. 3. v. suflet (4). Să fim una amîndoi Tot un trup ș-un suflețel. ALECSANDRI, P. P. 345. 4. v. suflet (5). M-aș face un flutur ușor... M-aș pune pe-o floare de crin Să-i beau suflețelul din sîn. EMINESCU, O. IV 5. Ian mănîncă... oleacă de lapte cu mămăligă, de trei zile nu-ți ții suflețelul decît cu apă. CONTEMPORANUL, V. 290.

suflețél (su-fle-) s. n., pl. suflețéle

suflețél s. n. (sil. -fle-), pl. suflețéle

SUFLEȚÉL s. v. dediței, lăcrimioară, mărgăritar, mărgăritărel.

suflețéle s.n. pl. (reg.) 1. Mărgăritărele, lăcrimioare. 2. dediței.

suflețèle n. pl. Bot. 1. Tr. mărgăritărele; 2. (Banat) dedeței.

suflețéle f. saŭ n. pl. (d. suflet cu sufixu diminutiv ca și în mărunțele, d. mărunțel saŭ în rocoțele). Trans. Lăcrămĭoare (florĭ). Ban. Dedițeĭ.

suflețel s. v. DEDIȚEI. LĂCRIMIOARĂ. MĂRGĂRITAR. MĂRGĂRITĂREL.