sucitor

SUCITÓR, sucitoare, s. n. 1. Sul neted de lemn, cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcintă, tăiței etc.; vergea. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la fierăstrău, la războiul de țesut etc., care, prin învârtire, slăbește sau strânge o legătură. – Suci + suf. -tor.

SUCITÓR, sucitoare, s. n. 1. Sul neted de lemn, cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcintă, tăiței etc.; vergea. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la ferăstrău, la războiul de țesut etc., care, prin învârtire, slăbește sau strânge o legătură. – Suci + suf. -tor.

SUCITÓR, sucitoare, s. n. 1. (Mold., Transilv.) Sul neted de lemn cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcinte, tăiței etc.; vergea. Aduce-n casă covățica cu făină, sita, sucitorul. SEVASTOS, N. 337. Se ia aluatul, se taie bucățele, se face boțuri rotunde și apoi se lățesc cu sucitorul. ȘEZ. VII 33. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la unele instrumente (ferăstrău, război de țesut etc.) care, fiind învîrtit, slăbește sau strînge o legătură. Lemnușul [de la ferăstrău] se mai cheamă și... sucitor. PAMFILE, I. C. 121.

sucitór (reg.) s. n., pl. sucitoáre

sucitór s. n., pl. sucitoáre

SUCITÓR s. făcăleț, vergea, (rar) sul, (pop.) mestecău, (reg.) melesteu, (Maram. și Transilv.) plăcintor. (~ pentru întinderea aluatului.)

SUCITÓR s. v. cordar, întinzător, manivelă, strună.

SUCITÓR ~oáre n. 1) Unealtă de bucătărie sub formă de băț neted, folosită la întinderea și la subțierea foii de aluat. 2) (la ferăstrăul cu ramă) Dispozitiv care, prin sucire, slăbește sau întinde pânza de tăiat; cordar. /a (se) suci + suf. ~tor

sucitór n., pl. oáre (d. sucesc). Un băț rătund care se rostogolește pe un bot de cocă ca să-ĭ dea forma uneĭ foĭ.

sucitoare s. v. CAPÎNTORTURĂ. PIȚIGOI.

sucitor s. v. CORDAR. ÎNTINZĂTOR. MANIVELĂ. STRUNĂ.

SUCITOR s. făcăleț, vergea, (rar) sul, (pop.) mestecău, (reg.) melesteu, (Maram. și Transilv.) plăcintor. (~ pentru întinderea aluatului.)

sucitór, sucitoare, s.n. – (reg.) Sul neted de lemn cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat; răzvalcă: „De-ai nouă sucitoare, / Nouă tocănoauă” (Papahagi, 1925: 297). – Din suci (< sl. sukati) + suf. -tor (Scriban, DEX, MDA).

sucitór, sucitoare, s.n. – Sul neted de lemn cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat; răzvalcă: „De-ai nouă sucitoare, / Nouă tocănoauă” (Papahagi 1925: 297). – Din suci (< sl. sukati).