sublimare

SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer.

SUBLIMÁRE, sublimări, s. f. Faptul de a sublima. – V. sublima.

SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. 1. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece (prin încălzire) din starea solidă direct în stare gazoasă, fără a mai trece prin starea lichidă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale, prin condensarea vaporilor. 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare. ♦ Fig. A (se) purifica, a (se) rafina. – Din fr. sublimer.

SUBLIMÁRE, sublimări, s. f. Faptul de a sublima. – V. sublima.

SUBLIMÁ, sublimez, vb. I. Intranz. (Despre corpuri chimice) A trece din stare solidă de-a dreptul în stare gazoasă. ♦ A trece dintr-o stare cristalină în stare de vapori și apoi din nou în stare de cristale prin condensarea vaporilor.

SUBLIMÁRE, sublimări, s. f. Acțiunea de a sublima și rezultatul ei.

sublimá (a ~) (su-bli-) vb., ind. prez. 3 sublimeáză

sublimáre (su-bli-) s. f., g.-d. art. sublimắrii; pl. sublimắri

sublimá vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. subliméz, 3 sg. și pl. sublimeáză

Sublíma Poártă s. pr. f. (sil. -bli-)

sublimáre s. f. (sil. bli-), g.-d. art. sublimării; pl. sublimări

SUBLIMÁRE s. 1. (CHIM.) (înv.) sublimație. (~ unei substanțe.) 2. (în psihanaliză) (rar) sublimație. (~ unor instincte.)

SUBLIMAT COROSÍV s. (CHIM.) clorură mercurică, (pop.) săricică.

SUBLIMÁ vb. I. intr. 1. (Despre substanțe) A trece din stare solidă direct în stare gazoasă. 2. A curăța de orice amestec impur sau străin. 3. (Despre instincte, pasiuni) A transforma într-un sentiment superior; a ridica până la sublim. [< fr. sublimer].

SUBLIMÁRE s.f. Acțiunea de a sublima și rezultatul ei. ♦ Deplasare a energiei izvorâte din porniri instinctuale și egoiste spre atingerea unor scopuri altruiste și spirituale. [< sublima].

SUBLIMÁ vb. I. intr. 1. (despre substanțe) a trece din stare solidă direct în stare de vapori. 2. a curăța de orice amestec impur sau străin. ◊ (psihan.) a deplasa energia izvorâtă din porniri instinctuale și egoiste spre atingerea unor scopuri altruiste și spirituale. II. refl., tr., intr. a (se) transpunse pe un plan superior, în sentimente superioare. ◊ (fig.) a (se) purifica, a se rafina. (< fr. sublimer, lat. sublimare)

A SUBLIMÁ ~éz 1. intranz. (despre substanțe) A trece din stare solidă direct în stare gazoasă (evitând starea lichidă). 2. tranz. fig. sentimente, pasiuni) A ridica până la sublim. [Sil. su-bli-] /<fr. sublimer

*sublimațiúne f. (lat. sublimátio -ónis). Acțiunea de a sublima: sublimațiunea mercuruluĭ. – Și -áție și -áre.

subliméz v. tr. (lat. sublimare, a înălța, d. sublimis, înalt, sublim). Fil. înalt, înobilez: a sublima sufletu. Chim. Prefac un corp solid direct în gaz și apoi îl condensez pin răcire, așa în cît se liberează de orĭ-ce substanță străină (Așa se obține floarea de pucĭoasă).

SUBLIMARE s. 1. (CHIM.) (înv.) sublimație. (~ unei substanțe.) 2. (în psihanaliză) (rar) sublimație. (~ unor instincte.)