stăvi

STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti.

STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în construcții negative) 1. A se așeza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti.

STĂVÍ, stăvesc, vb. IV. Refl. (Învechit și popular, mai ales în construcții negative) 1. A se statornici, a se așeza, a se stabili. Era așa de stricătoare bala de fiară, încît turmele de oi nu se mai stăveau prin preajmă de răul lui. ISPIRESCU, U. 30. Cotoșmanul era un pisic cuminte. Șoarecii nu se mai stăveau prin casa aceea. id. L. 285. ♦ A avea ființă, a exista; (despre persoane) a fi în viață, a trăi. Se spune că odată... caprele zburau prin pomi și mîncau toți pomii. Nu se mai stăveau frunzișoare și verdeață prin pomi. I. CR. III 275. ◊ Intranz. Pe cine lovea, Nu mai stăvea. PĂSCULESCU, L. P. 215. 2. A se alege cu ceva, a putea avea ceva. Pe Cuejdi precum pe Bistricioară, Nici într-o primăvară Nu se stăvesc cu moară. DONICI, F. 48.

!stăví (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se stăvéște, imperf. 3 sg. se stăveá; conj. prez. 3 să se stăveáscă

stăví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stăvésc, imperf. 3 sg. stăveá; conj. prez. 3 sg. și pl. stăveáscă

stávă s. f., pl. stave (stăvi)

STÁVĂ s. v. herghelie, staniște.

STĂVÍ vb. v. astâmpăra, așeza, cuminți, domoli, fixa, instala, liniști, opri, potoli, stabili, statornici.

stăví (-vésc, ít), vb. refl. – 1. A se stabili, a se aciua. – 2. A rămîne cu ceva, a păstra, a conserva. – Var. astăvi. Sl. staviti (Cihac, II, 364; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 46), cf. năstav, stative. – Der. stavăr, s. n. (înv., Mold., constanță, perseverență), pe care Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 303, îl considera de origine dacică și Tiktin, legat de lat. stabilis; stavă, s. f. (herghelie, islaz de cai, paradă, montă), din sl. stava „poziție, stat”; stăvar, s. m. (păzitor de cai); stavilă (megl. stăvilă), s. f. (baraj, stăvilar; obstacol, barieră), din sl. (bg.) stavilo (Conev 81); stăvilar, s. n. (baraj); stăvili, vb. (a pune stavile, a zăgăzui; a opri, a împiedica).

stăvì v. a se statornici: șoarecii nu se mai stăviau prin casă ISP. [Cf. slav. STAVITI, a consta].

stăvésc (mă) v. refl. (vsl. stavati și -viti, a se opri, d. stati, a sta. V. stavă, pri- și ză-stăvesc). Mă așez, mă stabilesc, trăĭesc: șoariciĭ nu se pot stăvi la noĭ de frica pisiciĭ. Ban. Trans. Mă liniștesc, am răgaz: nu mă pot stăvi să vin pe la tine de mulțimea trebilor. Mă aleg cu, posed, am: nu ne putem stăvi cu găinĭ de atîțĭa dihorĭ, m’am stăvit cu puținĭ banĭ. – Și ast- (Trans.).

stavă s. v. HERGHELIE. STANIȘTE.

stăvi vb. v. ASTÎMPĂRA. AȘEZA. CUMINȚI. DOMOLI. FIXA. INSTALA. LINIȘTI. OPRI. POTOLI. STABILI. STATORNICI.