stăncuță

STĂNCÚȚĂ, stăncuțe, s. f. Pasăre sedentară din familia corvidelor, de culoare neagră-cenușie, cu ciocul și picioarele negre, mai mică decât cioara; stâncă, ceucă (Coloeus monedula). – Stâncă + suf. -uță.

STĂNCÚȚĂ, stăncuțe, s. f. Pasăre de culoare neagră-cenușie, cu ciocul și picioarele negre, mai mică decât cioara; stancă, ceucă (Coloeus monedula). – Stancă + suf. -uță.

STĂNCÚȚĂ, stăncuțe, s. f. Pasăre de culoare neagră-vînătă, cu ciocul și cu picioarele negre (Coloeus monedula spermologus); stancă, ceucă. Se auzeau cîteodată, în răstimpurile acestea, croncăniturile aspre ale cioarelor, amestecate cu țipetele slăbite ale stăncuțelor, departe, cine știe deasupra cărei lunci. SADOVEANU, O. VII 342. Nu ții minte... cînd te cățărai în vîrful copacilor, ca să-mi dai pui de stăncuță? DELAVRANCEA, A. 60.

stăncúță s. f., g.-d. art. stăncúței; pl. stăncúțe

stăncúță s. f., g.-d. art. stăncúței; pl. stăncúțe

STĂNCÚȚĂ s. (ORNIT.; Coloeus monedula) ceucă, stancă, (reg.) cioacă, ciochiță, ciorică, ciovică, crancău, lisarcă, stăncușoară, cioară-gulerată, cioară-pucioasă, papagal-țigănesc, porumbel-țigănesc.

STĂNCUȚĂ s. (ORNIT.; Coloeus monedula) ceucă, stancă, (reg.) cioacă, ciochiță, ciorică, ciovică, crancău, lisarcă, stăncușoară, cioară-gulerată, cioară-pucioasă, papagal-țigănesc, porumbel-țigănesc.

stăncuță, stăncuțe s. f. (eufem.) țigan, rrom.