stufăriș

STUFĂRÍȘ, stufărișuri, s. n. 1. Loc pe care crește stuf mult și des; stuf care crește pe un asemenea loc; stufărie, stufăraie. 2. Desime, desiș, tufiș. [Var.: (reg.) stuhăríș s. n.] – Stuf + suf. -ăriș.

STUHĂRÍȘ s. n. v. stufăriș.

STUFĂRÍȘ, stufărișuri, s. n. 1. Loc pe care crește stuf mult și des; stuf care crește pe un asemenea loc; stufărie, stufăraie. 2. Desime, desiș, tufiș. [Var.: (reg.) stuhăríș s. n.] – Stuf + suf. -ăriș.

STUHĂRÍȘ s. n. v. stufăriș.

STUFĂRÍȘ, stufărișuri, s. n. (Cu sens colectiv) Stuf mult și des crescut într-un loc; loc acoperit cu stuf. Din stufărișuri și mlaștini, nici o vietate nu-și ia zborul. RALEA, O. 132. Un colb de argint dă strălucire stufărișului. Peste tot liniște, neclintită, de rai. GÎRLEANU, L. 16. ♦ Fig. Desime, desiș. Caii veneau la pas, cu părul strălucitor, piepturi lîngă piepturi și stufăriș de picioare fine, pădure de gîturi încordate. DUMITRIU, N. 113. – Variantă: stuhăríș (VLAHUȚĂ, R. P. 20) s. n.

STUHĂRÍȘ s. n. v. stufăriș.

stufăríș s. n., pl. stufăríșuri

stufăríș s. n., pl. stufăríșuri

STUFĂRÍȘ s. (BOT.) 1. stufăraie, stufărie. (Mulțime de stuf sau ~.) 2. v. desiș.

STUFĂRÍȘ ~uri n. 1) Loc unde crește stuf. 2) Desiș de stuf. /stuf + suf. ~ăriș

stufăriș n. V. stufiș.

stufăríș n., pl. urĭ. Maĭ rar. Stufărie.

STUFĂRIȘ s. (BOT.) 1. stufăraie, stufărie. (Mulțime de stuf sau ~.) 2. crîng, desiș, hățiș, tufăriș, tufiș, (rar) stuf, tufărie, (pop.) bunget, desime, (reg.) hălăciugă, huceag, huci. (Iepurele s-a ascuns într-un ~.)