stilou

STILÓU, stilouri, s. n. Instrument de scris prevăzut cu un rezervor din care cerneala sau pasta ajunge automat la vârful peniței, în timpul scrierii. – Din fr. stylo.

STILÓU, stilouri, s. n. Toc de scris prevăzut cu un rezervor din care cerneala sau pasta ajunge automat la vârful peniței, în timpul scrierii. – Din fr. stylo.

STILÓU, stilouri, s. n. Toc prevăzut cu un rezervor din care cerneala ajunge automat la vîrful peniței. Boldur Iloveanu încercă de citeva ori să înșire numerele în coloană, pe o foaie albă, să adune și să scadă. Lăsă repede stiloul culcat pe hîrtie, ca o armă inutilă. C. PETRESCU, R. DR. 210.

stilóu s. n., art. stilóul; pl. stilóuri

stilóu s. n. (sil. -lou), art. stilóul; pl. stilóuri

STILÓU s. toc rezervor, (rar) stilograf. (Scrie cu ~ul.)

STILÓU s.n. Toc de scris cu un rezervor propriu de cerneală. [< fr. stylo < stylographe].

STILÓU s. n. toc de scris cu un rezervor propriu de cerneală. (< fr. stylo/graphe/)

STILÓU ~ri n. Toc prevăzut cu un rezervor de cerneală (sau de pastă); toc rezervor. [Sil. sti-lou] /<fr. stylo

STILOU s. toc rezervor, (rar) stilograf. (Scrie cu ~.)

cámeră-stilóu s. f. (cinem.) Stil cinematografic care utilizează spiritul și tehnica reportajului, a romanului ◊ „La frumusețea imaginilor, în sfârșit, filmul adaugă pe aceea a unui admirabil ritm interior. Teoreticianul camerei-stilou transformă ritmurile compoziției în montaj într-o frazare sobră.” Gaz. lit. 6 IX 62 p. 3; v. și P.N. 5/67 p. 18 [și stilou-cameră, v. Sc. 5 III 81 p. 4] (din fr. caméra-stylo)