stihuitor

STIHUITÓR, stihuitori, s. m. (Rar) Versificator, poet. [Pr.: -hu-i-] – Stihui + suf. -tor.

STIHUITÓR, stihuitori, s. m. Versificator, poet. [Pr.: -hu-i-] – Stihui + suf. -tor.

STIHUITÓR, stihuitori, s. m. (Uneori cu sens depreciativ) Versificator, poet. Iată un om care vorbea limpede, făcîndu-l să priceapă ceea ce de mult ii zăcuse în suflet, iată un stihuitor care spunea totul cu rost. CĂLINESCU, I. C. 190. Strașnicii stihuitori, Literați ce pentr-o odă bagă muzele-n fiori. VLAHUȚĂ, P. 85.

stihuitór (rar) (-hu-i-) s. m., pl. stihuitóri

stihuitór s. m. (sil. -hu-i-), pl. stihuitóri

STIHUITÓR s. v. poet, versificator.

STIHUITÓR ~i m. 1) înv. Autor de stihuri; versificator. 2) peior. Poet lipsit de talent. /a stihui + suf. ~tor

stihuitor s. v. POET. VERSIFICATOR.