stație

STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas Scut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis.

STAȚIÚNE s. f. v. stație.

STÁȚIE, stații, s. f. I. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea și coborârea călătorilor, a mărfurilor etc. ♦ Stație interplanetară = stație-releu ipotetică pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul către alte planete, păstrându-și viteza. 2. Loc (în oraș) unde staționează unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a aștepta călătorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas făcut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma stațiune) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unor observații, operații, cercetări etc. ♦ Așezare, centru special amenajat pentru cercetări experimentale sau pentru diverse operații tehnice. ♦ Stație cosmică (sau spațială) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbită în jurul Pământului, folosit de obicei pentru cercetări. 2. (În forma stațiune) Localitate în care se găsesc condiții climaterice, ape minerale etc. prielnice sănătății. III. (În forma stațiune) Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). Omul are o stațiune bipedă și verticală. [Var.: stațiúne s. f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis.

STAȚIÚNE s. f. v. stație.

STÁȚIE¹ s. f. v. stațiune.

STÁȚIE², stații, s. f. 1. Punct de oprire (uneori anume amenajat) pe traseul urmat de un vehicul public (autobus, tramvai, metrou etc.) pentru urcarea și coborîrea călătorilor. În fața fiecărei stații de metrou se formau aglomerații care erau supte numaidecît în adîncime. STANCU, U.R.S.S. 17. În cîteva oare, vaporul te duce la Coblența, stație a călătorilor pe Rin. NEGRUZZI, S. I 325. ♦ (Uneori precizat prin «de cale ferată») Punct de staționare a garniturilor de cale ferată, care permite încrucișarea și trecerea înainte a trenurilor, efectuarea operațiilor de primire și de eliberare a mărfurilor etc. V. gară, haltă. Șeful de stație și-a dat cuvîntul că vagonul pornește chiar de astă-seară. C. PETRESCU, C. V. 11. ◊ Stație de debarcare v. debarcare. 2. Loc (în oraș) unde staționează vehiculele de piață (trăsuri, taxiuri etc.) în așteptarea clienților. Era stație mare de trăsuri și automobile. CAMIL PETRESCU, U. N. 137. Pe aci era aleea cea mare cu trandafiri... Acum e o stradă pavată cu granit și e linie de tramvai, stație de automobile și chioșc de ziare. C. PETRESCU, C. V. 225. 3. (Învechit) Popas, oprire. Noi ajunserăm acolo cu lumina zilei, după șase stații ce făcurăm. BOLINTINEANU, O. 303. ♦ (Regional) Popas făcut în drum spre cimitir pentru a se citi prohodul.

STAȚIÚNE, stațiuni, s. f. I. 1. (De obicei urmat de determinări) Localitate cu condiții climaterice sau cu ape minerale prielnice sănătății. De sub aripile avionului țărmul rămînea în urmă, presărat cu porturi și stațiuni de odihnă. BOGZA, M. S. 104. Admirabil loc pentru o stațiune climaterică. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 7. 2. (Învechit) Așezare omenească din epocile primitive. Oamenii străvechi... în timpii perioadei glaciare a Europei, se adăposteau în peșterile de la Madeleine... și din alte stațiuni, cufundate azi sub tărîmul Perigordului. ODOBESCU, S. III 79. 3. (Urmat de determinări care arată felul, natura, scopul etc.) Ansamblu de clădiri și de instalații care servesc la îndeplinirea unei anumite operații tehnice. Stațiune de fermentare a brînzeturilor. ▭ Se îndreptară spre Bădeni, la stațiunea de mașini și tractoare. MIHALE, O. 13. 4. Centru special amenajat, în condiții de mediu specific, pentru cercetări experimentale într-o anumită ramură a științei. Stațiune meteorologică. ▭ Fiecare stațiune experimentală își va întocmi un plan tematic de lucru în înțelegere cu organele agricole locale, publicînd în fiecare an rezultatele cercetărilor întreprinse. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2859. II. (Anat.; determinat prin «verticală», «orizontală», «bipedă» etc.) Poziție caracteristică a corpului, la om și la animale. Omul are o stațiune bipedă și verticală, spre deosebire de animale care au o stațiune patrupedă și orizontală. – Variantă: stáție (DUMITRIU, N. 283) s. f.

stáție (de vehicule) (-ți-e) s. f., art. stáția (-ți-a), g.-d. art. stáției; pl. stáții, art. stáțiile (-ți-i-)

stațiúne (climaterică, de cercetare, tehnică, anatomică) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni

stáție (a unui vehicul) s. f. (sil. -ți-e), art. stáția (sil. -ți-a), g.-d. art. stáției; pl. stáții, art. stáțiile (sil. -ți-i-)

stațiúne (climaterică, de cercetare, de operații tehnice, anatomică) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. stațiúnii; pl. stațiúni

STÁȚIE s. 1. oprire. (~ de autobuze.) 2. v. gară. (Mă dau jos din tren la ~ următoare.) 3. (ASTRON.) stație cosmică v. stație spațială; stație spațială = stație cosmică.

STÁȚIE s. v. haltă, oprire, popas.

STAȚIÚNE s. v. atitudine, port, poză, poziție, ținuță.

STÁȚIE s.f. 1. Oprire, popas. ♦ Loc, punct unde se opresc sau staționează vehiculele publice (trăsuri, mașini etc.) pentru a aștepta călătorii. ♦ Loc unde se opresc trenurile, tramvaiele, autobuzele pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor. 2. Așezământ, instituție pentru efectuarea unor cercetări științifice, bazate mai ales pe observarea anumitor fenomene. 3. Poziție, loc. ♦ Loc de unde se fac emisiuni radiofonice etc. ♦ Stație electrică = ansamblu de instalații electrice care servește la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea și distribuția ei; (astr.) stația planetelor = poziție pe traiectoria aparentă a planetelor pe cer când acestea par nemișcate pentru un timp. [Gen. -iei. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].

STAȚIÚNE s.f. I. 1. (Liv.) Stație. ◊ Stațiune balneară (sau climaterică) = localitate în care se găsesc ape minerale sau condiții climaterice prielnice sănătății. 2. Ansamblu de clădiri și de instalații care servește la efectuarea unor observații, la îndeplinirea unei operații tehnice sau a activității unei unități de muncă de pe un anumit teritoriu. ♦ Centru special pentru cercetări experimentale. 3. Așezare omenească din epocile primitive. II. Poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). III. (Biol.) Totalitatea factorilor care constituie mediul în care se dezvoltă o specie sau o grupare vegetală. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].

STÁȚIE s. f. 1. oprire, popas. ◊ punct de oprire, staționare a vehiculelor de transport public pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, încărcarea sau descărcarea mărfurilor etc. 2. așezământ, instituție pentru efectuarea unor cercetări științifice, bazate pe observarea anumitor fenomene. ◊ punct geodezic din care se fac observații. 3. poziție, loc. ♦ ~ de benzină = punct de aprovizionare cu combustibil, ulei și apă a autovehiculelor. ◊ loc de unde se fac emisiuni radiofonice, de televiziune etc. ♦ ~ electrică = ansamblu de instalații electrice la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea și distribuția ei. 4. ~ a planetelor = poziție pe traiectoria aparentă a planetelor pe cer când acestea par nemișcate pentru un timp. ♦ ~ spațială (sau cosmică) = satelit artificial sau vehicul cosmic plasat pe o orbită în jurul Pământului, servind ca laborator sau observator extraatmosferic ori ca rampă de lansare spre alte planete. (< it. station, lat. statio)

STAȚIÚNE s. f. I. 1. localitate care prezintă elemente de atracție turistică sau condiții climatice prielnice sănătății, ape minerale etc. 2. ansamblu de clădiri, instalații, laboratoare la efectuarea unor observații, la îndeplinirea unei operații tehnice sau a activității unei unități de muncă de pe un anumit teritoriu. ◊ centru special pentru cercetări experimentale. 3. așezare omenească din epocile primitive. II. poziție caracteristică a corpului (la om și la animale). III. totalitatea factorilor fizico-geografici care constituie mediul de dezvoltare a unui organism vegetal sau a unei biocenoze. (< fr. station, lat. statio)

STÁȚIE ~i f. 1) Punct de staționare a vehiculelor special amenajat pe o cale de comunicație, destinat urcării și coborârii călătorilor sau încărcării și descărcării mărfurilor. 2) Loc special amenajat în orașe, unde staționează transportul în comun pentru urcarea și coborârea pasagerilor. 3) Centru înzestrat cu un ansamblu de instalații, având diferite scopuri. ~ telefonică. ~ meteorologică. [G.-D. stației; Sil. -ți-e] /<lat. statio, ~onis, fr. station, germ. Station, rus. stanțija

STAȚIÚNE ~i f. 1) Localitate cu izvoare de apă minerală și cu condiții climaterice bune pentru tratamentul diferitelor boli. 2) arheol. Loc unde se observă vestigiile unei așezări umane din epocile primitive. [G.-D. stațiunii; Sil. -ți-u] /<fr. station, lat. statio, ~onis

stați(un)e f. 1. stare scurtă într’un loc; 2. locul unde stau trăsurile publice; 3. locul unde se opresc trenurile spre a depune și a lua pe călători: stațiune de cale ferată; 4. localitate de băi: stațiune termală.

stáție f. (pol stacya, id.). Sec. 17. Popas, etapă. V. stațiune.

*stațiúne f. (lat. státio, -ónis, d. stare, a sta, a se opri; fr. station; rus. stánciĭa). Popas, oprire cît-va timp într’un loc. Locu unde staționează birjile. Locu unde se opresc trenurile ca să se suĭe orĭ să se scoboare călătoriĭ (V. escală). Edificiŭ (gara) în care călătoriĭ așteaptă sosirea saŭ plecarea trenurilor; șefu stațiuniĭ. Localitate cu instalatiunĭ balneare saŭ p. a petrece la aer curat: stațiune balneară, climatică. – Cu înț. de „gară”, se zice ob. stáție. (după pol. rus.).

STAȚIE s. 1. oprire. (~ de autobuze.) 2. gară. (Mă dau jos din tren la ~ următoare.)

stație s. v. HALTĂ. OPRIRE. POPAS.

stațiune s. v. ATITUDINE. PORT. POZĂ. POZIȚIE. ȚINUTĂ.

oráș-stațiúne s. n. Oraș care este o stațiune (balneară) ◊ „Florile orașului-stațiune Vatra Dornei.” Sc. 24 IV 76 p. 4. ◊ „Dacă treceți prin Vatra Dornei nu se poate să nu vă opriți pentru câteva clipe și în frumosul parc al nu mai puțin frumosului oraș-stațiune.” Sc. 3 V 79 p. 2; v. și R.l. 7 XI 84 p. 1 (din oraș + stațiune)

stáție-pilót s. f. Stație model, etalon ◊ „Gospodăriile etalon au menirea ca în linii generale să îndeplinească în rețeaua Gostat funcțiile unor stații-pilot.” R.l. 9 II 67 p. 1. ◊ „În lume și la noi lucrează pentru pielea sintetică o serie de stații-pilot, modelul de atins fiind virtuțile pieilor naturale.” R.l. 4 VI 74 p. 3. ◊ „Ultimul obiectiv al vizitei de lucru l-a constituit stația-pilot pentru realizarea de apartamente din elemente spațiale prefabricate din beton.” R.l. 4 I 77 p. 3. ◊ „[...] a fost realizată o stație-pilot pentru valorificarea plantelor.” R.l. 9 XI 82 p. 1; v. și Sc. 22 V 74 p. 4, R.l. 17 II 75 p. 2, 21 III 75 p. 3, 22 III 75 p. 3, 21 V 77 p. 3, 11 VIII 80 p. 3; v. și semiconservă, microuzină, vivieră (din stație + pilot; cf. fr. station-pilote; DMN 1966; A. Beyrer în SCL 5/76 p. 537)

stáție-pirát s. f. Stație radiofonică clandestină ◊ „Lupta între autoritățile britanice și stațiile-pirat se apropie de confruntarea finală.” R.l. 1 X 66 p. 4. ◊ „[...] Vă aduceți aminte probabil de cazul stațiilor-pirat organizate în limitele apelor teritoriale engleze?” Săpt. 1 X 71 p. 1; v. și R.l. 9 XI 82 p. 1, R.lit. 25 IV 85 p. 24 (din stație + pirat; cf. fr. station [de radio] pirate; DMN 1969)

stáție-reléu s. f. ◊ „Pentru recepționarea și vizionarea în condiții îmbunătățite a programelor Studioului central de televiziune, în cursul acestui an urmează să fie date în funcțiune noi stații-releu de translație.” Sc. 7 III 75 p. 5 //din stație + releu//

STAȚIE DE RADIOLOCAȚIE aparatura de radiolocație, echipamentul și documentația de lucru destinată a îndeplini o anumită misiune în cadrul unui sistem radiotehnic. După parametrii stațiile de radiolocație sunt: centimetrice (generează, emit și recepționează unde electromagnetice în gama lungimilor de undă 1-10 cm și frecvența 30.000-3000 Mhz), decimetrice (lungimi de undă 10-100 cm și frecvențe 3000-300 Mhz) și metrice (lungimi de undă 300-30 Mhz). După destinație stațiile de radiolocație sunt: de cercetare (destinate descoperirii țintelor), de dirijare (destinate teledirijării rachetelor către țintă, putând fi montate și la bordul aeronavelor) și de tragere (orientează tunurile antiaeriene către țintă).

merg și eu o stație expr. 1. vreau să trag și eu din țigară. 2. contribui și eu cu ceva (la cheltuială). 3. stau și eu puțin.

stațiune la mare expr. (deț.) infirmerie.

stațiune la munte expr. (deț.) izolator.