static

STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique.

STÁTIC, -Ă, statici, -ce, adj., s. f. I. Adj. 1. (Mec.) Care se referă la echilibrul forțelor, la starea de nemișcare a corpurilor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldura, din cauza stării sale electrice. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. Care nu se mișcă, nu se schimbă, nu se dezvoltă; imuabil, fix; lipsit de dinamism. 3. (Fiziol.; în sintagma) Simț static = simț care orientează asupra poziției corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care vin de la mușchi, tendoane și articulații. II. S. f. Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe pentru stabilirea condițiilor de echilibru ale unui corp aflat în stare de repaus sau de mișcare. ◊ Statica lichidelor = hidrostatică. Statica gazelor = aerostatică. Statica grafică = capitol al staticii care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. Statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. – Din fr. statique.

STÁTIC, -Ă, statici, -e, adj. 1. (Mec.; în opoziție cu dinamic) Care se referă la echilibrul forțelor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldură, din cauza stării sale electrice. V. electrostatică. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. (În opoziție cu în dezvoltare, evolutiv) Care este în nemișcare, lipsit de dinamism; imuabil, fix. Caracterul static al eroului pozitiv nu corespunde realității care e în continuă transformare. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 389, 3/6. ◊ (Adverbial) Chiar dacă privim limba într-o singură clipă a existenței ei, tot nu o putem privi static, tot trebuie să ținem seama de necontenita schimbare a elementelor ei. GRAUR, F. L. 22. 3. (Fiziol.; în expr.) Simț static = simț care ne orientează asupra poziției corpului și a segmentelor lui în repaus, datorită impresiilor care ne vin de la mușchi, tendoane și articulații.

státic adj. m., pl. státici; f. státică, pl. státice

státic adj. m., pl. státici; f. sg. státică, pl. státice

STÁTIC adj. imobil, înțepenit, rigid, (livr.) hieratic. (Atitudine ~; gest ~.)

Static ≠ dinamic

STÁTIC, -Ă adj. 1. Referitor la echilibrul forțelor, la statică. ♦ Simț static = simț care ne orientează asupra poziției propriului nostru corp. 2. În nemișcare, nemișcat, lipsit de dinamism; pasiv; imuabil. [< fr. statique, cf. gr. statikos – care stă în echilibru].

-STÁTIC Element secund de compunere savantă cu semnificația „care stă (în picioare)”. [< fr. -statique, cf. gr. statikos].

STÁTIC¹, -Ă I. adj. 1. referitor la echilibrul forțelor, la statică. 2. în nemișcare, lipsit de dinamism; pasiv; imuabil. II. s. f. ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul echilibrului corpurilor. ♦ statica grafică = capitol al staticii care se ocupă cu rezolvarea problemelor pe cale grafică; statica fluidelor = hidrostatică; statica gazelor = aerostatică; statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. (< fr. statique)

-STÁTIC² elem. stat³(o)-.

STAT³(O)-, -STÁT, -STÁTIC elem. „echilibru”; „care stă drept”, „care oprește”; „static”. (< fr. sta/o/-, -stat, -statique, cf. gr. statos, statikos)

STÁTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de statică; propriu staticii. 2) Care se raportează la echilibrul de forțe; în stare de nemișcare. 3) Care este lipsit de evoluție; fără mișcare. /<fr. statique, germ. Statik, statisch

*státic, -ă adj. (vgr. statikós, care are forța de a opri). Relativ la echilibru forțelor: electricitatea statică. S f. Acea parte a mecaniciĭ care se ocupă de echilibru forțelor. V. dinamic.

STATIC adj. 1. imobil, înțepenit, rigid, (livr.) hieratic. (Atitudine ~; gest ~.) 2. neistoric, sincronic. (O cercetare ~.)

-STATIC „care menține, care oprește”. ◊ gr. statikos „care oprește” > fr. -statique, engl. -static, it. -statico, germ. -statisch > rom. -static.