stabiliment

STABILIMÉNT, stabilimente, s. n. (Rar) Așezământ, instituție comercială, industrială etc.; p. ext. localul unui astfel de așezământ. – Din it. stabilimento.

STABILIMÉNT, stabilimente, s. n. (Ieșit din uz) Așezământ, instituție comercială, industrială etc.; p. ext. localul unui astfel de așezământ. – Din it. stabilimento.

STABILIMÉNT, stabilimente, s. n. Așezămînt, instituție înființată pentru exercitarea unei ramuri industriale, comerciale etc.; p. ext. edificiul, localul acestor așezăminte. Dar cine iți va vorbi despre sat și despre gospodării, cînd colo, sub deal, se înalță stabilimentul de băi al Bălțăteștilor? SADOVEANU, O. VII 225. Cred, acum, doamnă, că sînteți ca și mine de părere... să intrăm în acest elegant stabiliment public. Vom lua și noi ceaiul... repauzîndu-ne puțin. CARAGIALE, O. III 141.

stabilimént (rar) s. n., pl. stabiliménte

stabilimént s. n., pl. stabiliménte

STABILIMÉNT s. v. așezământ, firmă, fundație, instituție, întreprindere, unitate.

STABILIMÉNT s.n. (Ieșit din uz) Așezământ, instituție; (p. ext.) local în care funcționează o instituție. [Pl. -te, -turi. / < it. stabilimento].

STABILIMÉNT s. n. așezământ, instituție comercială, industrială, de sănătate; localul însuși. (< it. stabilimentó)

stabiliment m. așezământ, ceea ce se înființează pentru utilitate publică, pentru exercițiul sau exploatarea unei industrii: stabiliment de comerț, de instrucțiune.

*stabilimént n., pl. e (lat. stabilimentum, sprijin; fr. établissement). Așezămînt, fundațiune publică, comercială saŭ industrială (o școală, o fabrică). Colonie maĭ mică: Stabilimentele franceze din India.

stabiliment s. v. AȘEZĂMÎNT. FUNDAȚIE. INSTITUȚIE. ÎNTREPRINDERE. UNITATE.

stabiliment, stabilimente s. n. (eufem.) bordel, casă de toleranță